Sighisoara




Beat și fără permis prins la volan de către politiștii sighișoreni

05 august 2009

Un tânăr aflat în stare de ebrietate și fără permis de conducere a fost prins de către politiștii sighișoreni în timp ce tranzita orașul. Luni noapte în jurul  orei 3.50, un echipaj de siguranță publică de la Poliția municipiului Sighișoara, a oprit în trafic un autoturism care circula din direcția Brașov spre Tg.Mureș, la volanul căruia se afla un tânăr de 27 ani cu domiciliul în comuna Bragadiru, Ilfov. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipiului Sighișoara unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit  si că nu posedă permis de conducere, conducând autoturismul din comuna Bragadiru până în municipiul Sighișoara, cu intenția de a se deplasa la părinți în Sighetul Marmației.Cercetările vor fi continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și cu o alcoolemie peste limita legală.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter