Ansamblul Folcloric Kikerics al comunității maghiare din Sighișoara a încins joi seară scena din Piața Cetății. Ei participă pentru a 9 a oară la Festivalul Proetnica, având de fiecare dată un public numeros și călduros. Cei care au ratat ocazia au o nouă șansă sâmbătă seara de la orele 20 când iarăși toată lumea a prins ritmul jocului maghiar! Prezență constantă la Festivalul Proetnica, Ansamblul Folcloric Kikerics din Sighișoara are un trecut de 16 ani. Astăzi cuprinde aproape 200 de dansatori, în 8 grupe de vârstă. Conducătorii ansamblului sunt soții Borbely-Kiss Edith și Laszlo. La fiecare ediție dansatorii ne-au prezentat dansuri noi, așa s-a întâmplat și anul acesta: dansuri populare maghiare din Voievodeni, zona Mureșului Superior a căror coregrafie a fost semnată de către Varro Huba, dansator al ansamblului artistic Mureș alături de care Kikerics colaborează de mai bine de 1 an. În fiecare an încântă publicul din țară și de peste hotare. Anul acesta a fost ales de către Asociația Dansului Popular Maghiar din România între trupele de dansuri participante la Antologia Dansului popular desfășurat la Sfântu Gheorghe. În ceea ce privesc dansurile feciorești prezentate în spectacol, specifice mai multor zone ale Transilvaniei, a fost vorba de: zona Călata, Târnavei dar și dansuri țigănești, pregătite chiar de către băieții Bugnar Zsolt, Gego Zoltan și Mathe Szilard.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter