Sighisoara




Suono di Primavera la Sighișoara

27 august 2009

     Ansamblul de copiii „Suono di Primavera”, un grup de 20 de copii ai Asociației italienilor din România au fost prezenți la Sighișoara săptămâna trecută și au susținut un program artistic. În cadrul Centrului Cultural Româno-German a existat o expoziție de fotografii inițiată de către domnul Alexandru Gherbănescu, din Galați, din partea RO.AS.IT.  Nu au fost fotografii profesioniste, ci mai degrabă o colecție de amintiri din cadrul festivalurilor minorităților din acest oraș. În Galați există 10 comunități etnice care se reunesc pentru discuții, săptămânal, la Consiliul Județean. În urma acestei experiențe culturale intense au obținut și rezultate: „Siamo di nuovo insieme” este publicația asociației. Deși reprezintă Casa di Italia din Galați și a fost pentru prima oară la Sighișoara, domnul Gherbănescu este de origine ucrainean. RO AS.IT. a reușit să reintroducă învățământul cu predare în limba maternă italiană prin intermediul Liceului Dante Aligheri din București. Unele voci susțin că italienii din România și-au pierdut din tradiții și că această minoritate a fost integrată mai puternic față de altele.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter