Sighisoara




Directorii școlilor vor trebui să aleagă între direcțiune și politică

24 septembrie 2009

     Guvernul a decis directorii școliilor nu vor putea să facă parte dintr-un partid politic pe durata mandatului, astfel încât "actualii directori care sunt membri de partid au termen 45 de zile pentru a opta între funcția de director și cea de membru de partid. În plus, persoanele care ocupă o funcție de demnitate publică nu pot exercita nici una dintre funcțiile de conducere din cadrul universității și trebuie să aleagă între cele două funcții. Un alt amendament se referă la componența consiliului de administrație al școlii, care va cuprinde o treime cadre didactice, o treime reprezentanți ai autorităților locale și o treime reprezentanți ai părinților. Consiliul de administrație al școlii va alege directorul, ca parte a procesului de descentralizare.
 

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter