Sighisoara




Concursul de Evaluare la Limba și literatura română

4 noiembrie 2009

     Cei mai mulți participanți la Concursul de Evaluare la Limba și literatura română, etapa I, care a avut loc sâmbătă, 31 octombrie, în cadrul Colegiului Național „Mircea Eliade” din Sighișoara, au fost elevi de gimnaziu. Din cei 83 de elevi participanți, 17 au fost din ciclul primar, 2 liceeni iar restul, adică majoritatea, au fost elevi din ciclul gimnazial. Se pare că liceeni au avut și de data aceasta o implicare mai puțin reprezentativă ținând cont de examenele care îi așteaptă, probabil au fost de vină balurile bobocilor, cine știe! La nivel județean, elevii s-au prezentat în centrele stabilite: Grupul Școlar „Lucian Blaga” pentru Reghin, Colegiul Mircea Eliade” pentru Sighișoara, Școala Generală „I.Vlăduțiu” pentru zona Luduș, Sărmașu și Târnăveni. Regulamentul concursului, precum și programele școlare aferente se pot accesa pe site-ul www.evaluareineducatie. ro. Elementul de noutate pe care îl produce acest concurs este tocmai structura sa deosebită. Astfel, orice elev, indiferent de punctajul obținut sau participarea la etapa anterioară, poate participa la etapele urmatoare. Concursurile evalueaza competențele atinse de elevi pe baza programei școlare parcurse, pe parcursul derularii activității școlare. Derularea acestor concursuri de evaluare externă în educație le dă elevilor posibilitatea să-și verifice cunoștințele pe etape de parcurgere a materiei, în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene și concursuri: Evaluarea Națională pentru clasa a VIII -a, Bacalaureat sau Admiterea în Învățământul superior. Mihai Maior, responsabil zonal al cercului Pedagogic al Profesorilor de Limba Română din ciclul gimnazial s-a ocupat de organizarea evenimentului și ne-a mărturisit că subiectele au fost accesibile, chiar încurajatoare pentru elevi. Comisia de corectori s-a reunit luni la ora 17, așa că afișarea rezultatelor va fi prezentată în cursul acestei săptămâni.
 

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter