Firma brașoveană care își propunea construcția unor case de locuit duplex pe strada Lunca Poștei renunță la proiect. Aceasta a solicitat Primăriei municipiului încetarea anticipate a contractului de concesiune. Reprezentanții firmei acuză răspunsul pe care l-au primit de la municipalitate. Aceștia solicitau ca pe o perioadă de trei ani să fie scutiți de plata redeventei acuzand criza economica mondiala pentru imposibilitatea de a achita redevență, iar Primăria spune că în lipsa unei redevențe contractul nu ar mai fi valabil. În aceste condiții consilierii locali au aprobat încetarea Contractului de concesiune prin renunțarea concesionarului fără plata vreunei despăgubiri. Astfel un proiect imobiliar în municipiu se stopează din cauza crizei economice.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter