Fundația Mihai Eminescu Trust în parteneriat cu Primăria Sighișoara a demarat sâmbăta trecută campania de plantare a puieților de stejar în rezervația naturală Breite. Această acțiune se adresează elevilor din școlile sighișorene care au plantat un număr de peste 500 de puieți de stejar. Aceștia provin din pepiniera Ocolului Silvic Sighișoara, unde au fost plantate în toamna lui 2006 din ghinde culese chiar de pe platoul Breite. Potrivit profesorului Moga Cosmin prin aceasta acțiune se urmărește conservarea biodiversității în rezervația Stejarii seculari Breite, acțiunea fiind inclusă în planul de management al rezervației. Totodată se urmărește aducerea platoului la vechiul habitat din Evul mediu când acest platou era folosit pentru producerea de ghindă. Peste 100 de copii au participat sâmbătă la acțiunea de plantare a puieților de stejari. Prezența copiilor la acest eveniment este extrem de importantă întrucât se încercă stabilirea unei legături puternice între fiecare copil și puietul care l-a plantat, pe care, în viitor, îl poate vizita ori de câte ori dorește iar în felul acesta îi poate urmării evoluția de la an la an.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter