Lucrările de reabilitare din Cetatea Sighișoara au fost oprite de 3 ori de către Inspecția Muncii datorită neregulilor în executarea lucrăriilor, ne informează Primăria Sighișoara. Lucrările de reabilitare a stradelelor dau bătăi de cap tuturor locuitorilor din Cetate. Unii dintre cei care își desfășoară activitatea aici nesocotesc hotărărea locală de a interzice accesul autoturismelor în Cetate și își motivează gestul prin faptul că și alții fac așa și că oricum lucrările par să nu se mai termine și nu au de gând să urce pe jos. Deși condițiile meteo au fost favorabile activităților în aer liber, iarna nu-i ca vara, așa că se descurcă fiecare cum poate. Muncitorii lucrează cu materiale de proastă calitate sau nu folosesc cantitatea necesara de ciment, asta ar fi explicația faptului că unele pietre ies de la locul lor în zonele în care lucrările s-au încheiat. Pe de altă parte, igrasia din pereții clădirilor monument istoric pare să se accentueze în unele situații datorită lucrărilor de proastă calitate, în repetate rânduri pivnițele au fost inundate, așa cum s-a întâmplat și pe strada Tâmplarilor. Izolarea clădirilor este opțională și se efectuează pe cheltuiala proprietarului clădirii, așa se întâmplă că unele clădiri din Cetate au izolare iar altele nu. Riveranii susțin că trepitațiile cauzate de mașinile de mare tonaj care urcă în Cetate de la deschiderea șantierului de reabilitare le fizurează pereții și sunt indignați că finalitatea unor lucrări lasă de dorit și nu văd rostul investiției.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter