Sighisoara




Din 13 decembrie trenurile circulă după un program nou

18 decembrie 2009

        Pe lângă agitația din preajma sărbătorilor de iarnă, luna decembrie mai aduce și schimbarea programului în transportul feroviar de persoane, așa cum se întâmplă în majoritatea statelor europene. Am făcut pentru cititorii JSR o scurtă analiză comparativă a noului mers care, sperăm, vă va fi utilă în momentul când aveți de făcut o călătorie și alegeți varianta cea mai lejeră, adică trenul. Desigur, analiza se referă la stația (sau eurogara, dacă vreți) Sighișoara. Să o luăm de jos în sus, adică de la trenurile personale, cele mai ieftine trenuri, foarte folositoare mai ales pentru navetiști. Așadar, avem un program vizibil diminuat din cauza (oare care alta?) crizei economice care, pe lângă necazurile cu care ne confruntăm la modul cotidian, ne taie pofta de plimbări cea ce conduce printre altele (și) la venituri mai puține pentru transportatorii feroviari de persoane (am spus „transportatori” pentru că, poate ați observat și domniile voastre, acuma sunt mai mulți). Bun. Avem mai puține trenuri sau, mai bine zis, trenuri mai scurte dar și o schimbare importantă de strategie. Dacă în anii trecuți eram obișnuiți cu trenuri personale direcționate doar spre Brașov, Teiuș sau Odorhei, de duminica trecută avem o destinație relativ nouă (pentru operatorul național, „CFR Călători”): Sibiul. Nu mai puțin de trei perechi personale ale CFR Călători plus două ale operatorului privat „Regiotrans”, fac legătura cu fermecătorul oraș transilvan. Trenurile sunt programate după cum urmează: spre Sibiu , „CFR Călători” a programat trenuri cu plecări din Sighișoara la orele 06:22, 11:50 și 14:50. Din Sibiu, trenurile directe spre Sighișoara pleacă la orele 07:35, 12:15 și 19:27. Operatorul Regiotrans oferă trenuri personale către Sibiu la orele 07:30 și 15:54 si de la Sibiu 09:50 și 18:15. Pe lângă trenurile personale, mai putem ajunge și veni de la Sibiu cu un tren rapid și un accelerat (vezi mersul trenurilor adus la zi, în pagina 2 a publicației de față). În rest, la capitolul trenuri personale, nu prea avem ce lăuda la noul mers. Au fost scoase mai multe trenuri catre Teiuș și Brașov, chiar trenuri utile, lăsând goluri în program care vor da impresia de pustiu în gara Sighișoara, ceea ce nu se cade într-o stație de pe o magistrală importantă a țării !
        Să trecem la trenurile de rang superior unde observăm mai multă stabilitate față de cele rang inferior. Au fost păstrate toate trenurile de noapte, atât cele care fac legătura cu Satu Mare, Oradea, Cluj Napoca, Baia Mare, Arad etc., cât și cele care circulă spre București și Constanța. O noutate importantă este introducerea unui tren rapid care ajunge la Sighișoara la ora 06:50 și pleacă trei minute mai târziu spre capitala țării, o legătură pe care o considerăm surpriza plăcută a noului mers. De la București avem la dispoziție un tren rapid în plus față de vechiul orar. Și după-amiază va fi un tren accelerat în plus, cu plecare din Sighișoara la ora 15:39 cu pereche care pleacă din București la ora 09:50. În privința trenurilor internaționale, numărul trenurilor nu se schimbă, singura noutate fiind sistarea legăturii directe cu Praga. Dacă doriți să călătoriți spre Praga și Berlin aveți legătură foarte bună din Budapesta cu trenurile 374/375. Din experiență proprie știm că în gara Budapesta trenurile se așteaptă între ele așa că nu trebuie să vă faceți probleme în privința legăturii. Tot spre vest mai avem legătură directă din Sighișoara cu Viena și München; vagoanele de München nu vor circula permanent , fapt care ne obligă să vă recomandăm să vă interesați din timp la informații dacă călătoriți dinspre sau înspre Bavaria. Era să închei fără să menționez că principalul tren de pe această rută, IC 531/532, București – Oradea (Arad) și retur rămâne în continuare la dispoziția noastră. Aceastea fiind zise nu ne rămâne decât să ne urăm reciproc călătorii frumoase cu cel mai ecologic mijloc de transport pe care-l avem la îndemână: bătrânul și, cel mai adesea, fermecătorul tren

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter