Sighisoara




Buget aprig dezbătut

07 martie 2010

     Săptămâna trecută a fost plină de evenimente, care au surescitat interesul mai multor sighișoreni decât ar fi crezut chiar și edilii orașului. La dezbaterea de luni pe tema bugetului au participat aproximativ 10 cetățeni, mass-media, doi consilieri ai PD-L – Ionel Gavrilă și Adrian Eftimie – și bineînțeles funcționarii Primăriei, care lucrează la buget conduși de Sorin Savu, viceprimarul.

    Întâlnirea a decurs conform așteptărilor, adică s-a vorbit mult despre generalități și foarte puțin despre bugetul propriu-zis. Dar, așa cum urma să aflăm la sfârșitul întâlnirii, nici nu prea exista posibilitatea de a dezbate bugetul la modul foarte serios, din moment ce pe site erau afișate o serie de cifre, iar bugetul la ora discuției de luni suferise modificări importante ca urmare a faptului că între timp au fost obținute și cifrele exacte privind alocările de la bugetul național și cel județean.

    De facto, bugetul sărăcise cu vreo trei milioane de RON, ca urmare a alocărilor sub cotele solicitate de Primăria Sighișoara.

Probleme puse pe tapet

     După dezvăluirea lui Ionel Gavrilă că, de fapt, nu se poate face o dezbatere serioasă privind bugetul pentru că cei prezenți nu aveau ultima variantă de buget, am avut parte și de un răspuns la această acuzație/dezvăluire. Directorul economic al Primăriei Sighișoara, Emil Oltean ne-a declarat că „nu am cum să modific pe site-ul Primăriei cifrele de buget de fiecare dată când acestea se modifică pentru că vorbim de un proiect de buget care se modifică poate de câteva ori pe zi. Când vom avea cifrele cât de cât finale, o să punem pe site noul proiect, cel cu care mergem și la ședința de Consiliu". Acestea fiind zise, putem să trecem în revistă principalele probleme care au fost puse pe tapet de sighișoreni: sistemul de monitorizare al traficului rutier; slaba calitate a curățeniei efectuate de Schuster Ecosal Sighișoara; calitatea drumului și mai ales a trotuarului din zona străzilor Dumbravei și Plopilor; extinderea rețelei electrice în cartierul Leu (în spatele unității de pompieri), unde s-au construit alte 12 case.

Arderea neuronilor

    Fiecare ședință a Consiliului Local Sighișoara prilejuiește arderea a multor neuroni. La ultima ședință, neuronii lui Sorin Savu s-au încleștat cu neuronii unor consilieri care nu au fost de acord cu al treilea punct de pe ordinea de zi „Proiect de hotărâre privind aprobarea rambursării unor sume declarate neeligibile privind implementarea Proiectului PHARE RO 2005/017-533.01.03.06 MS 360 « Planificarea strategică pentru municipiul Sighișoara»". Consilierii nu au fost de acord cu acest proiect și de aici au sărit scântei. Ideea e că, proiectul nu s-a aprobat, iar acum Primăria Sighișoara și mai ales executivul este într-o mare încurcătură deoarece ar putea fi obligată să returneze sumele deja cheltuite.

    Au mai fost aprobate planurile de analiză și acoperire a riscurilor în municipiul Sighișoara, mai pe scurt au fost aprobate planurile și căile de acces pentru mașinile de intervenție ale serviciilor de intervenție (salvare, pompieri, poliție etc).

Sursa: www.punctul.ro