Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mures face apel către fermieri să respecte data la care au fost programați pentru depunerea cererii în cadrul Campaniei SAPS 2010, astfel încât să se evite atât aglomerația în ultima parte a perioadei de primire a cererilor, cât și penalizările pentru depășirea termenului limită, respectiv 17 mai 2010.
Pentru eficientizarea campaniei, APIA a transmis fiecărui fermier invitația de a depune cererea într-o anumită zi. Fermierii trebuie sa respecte aceasta programare. .
La nivelul judetului au fost depuse pana acum 16504 cereri de plată ceea ce reprezintă 61.7% din cele programate pana acum. Campania de primire a cererilor de plata pentru masurile de sprijin pe suprafață a fost demarata la 1 martie.
Pentru cei care vor depune cereri de plată după data de 17 mai se vor aplica penalități de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plății pentru anul în curs.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter