Termenul limită până la care populația și firmele vor putea depune declarația de impunere, respectiv cea privind veniturile realizate în anul fiscal precedent, va fi extins de la 15 mai la 25 mai, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal.
Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, determinate în sistem real, au obligația de a depune o declarație de impunere la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului", se arată în proiectul de ordonanță de guvern pentru modificarea Codului Fiscal, care schimbă și denumirea declarației de venit în declarație de impunere .
Codul Fiscal actual precizează că data limită până la care contribuabilii au obligația de a depune declarația privind veniturile este 15 mai. Deși vor avea la dispoziție 10 zile în plus pentru depunerea actelor, reprezentanții Administrației Financiare se așteaptă ca și anul acesta unii dintre șighișoreni să își depună fișele fiscale pe ultima sută de metri.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter