În luna mai va fi organizată în municipiu Sărbătoarea Stejarului. Sărbătoarea va fi organizată de către cei doi custozi ai rezervației naturale de stejari Breite, respectiv Consiliul Local și Fundatia Mihai Eminescu Trust. Această sărbătoare va avea caracter ecologic educativ și se dorește a se constitui într-o sărbătoare a primăverii și a tinerilor. Sărbătoarea va fi organizată pe Breite în 29 mai, urmând a fi implicați în această activitate elevi ai unitățiilor de învățământ din municipiu. Sărbătoarea stejarului își propune să implice comunitatea locală în cunoașterea și protejarea acestei valori naturale a orașului nostru. Activitățiile vor avea ca scop dezvoltarea unor atitudini etice ecologice, de orcotire și apreciere a bogăției specifice de plante și animale în rezervație. Pe lângă picnicul specific unei astfel de ieșiri tot cu aceasta ocazie vor fi organizate sporturi, ateliere educative, drumeții și concursuri de orientare.
În organizarea Sărbătorii Stejarului s-a pornit de la tradiția din străbuni a organizării Scopationfest.
Aceasta reprezenta o sărbătoare specifică zonei, și a fost organizată până în 1939, când a fost întreruptă din cauza războiului, iar incercările ulterioare de a o relua au fost sortite eșecului. Numele de Scopation vine de la latinescul Scopa, însemnând mătură sau nuia. Conform obiceiului, în fiecare primăvară elevii trebuiau să aducă la școală nuiele din care făceau mături pentru curățenia de primăvară.
În cadrul Scopationfest aveau loc competiții sportive, se amenajau spații de dans, umbrare pentru servirea mesei, locul unde cânta fanfara. Formațiile muzicale ale elevilor se adunau dimineața în fața Turnului cu Ceas, de unde plecau apoi prin tot orașul trezind populația și invitând-o la Scopationfest . Aceasta începea cu o defilare a elevilor pornind de la Casa parohială din Cetate, continuând pe sub Turnul cu Ceas terminându-se în Piața Cetății , unde îi așteptau primarul și consilierii.
Petrecerea se muta apoi, în afara orașului, pe Breite unde sighișorenii ajungeau cu căruțe trase de boi împodobiți cu coronițe de flori și stegulețe multicolore.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter