Sighisoara




Sighișoara găzduiește concursul județean de teorie a muzicii

28 aprilie 2010

    Gimnaziul de stat Miron Neagu- secția de Muzică organizează a treia ediție a concursului de teorie a muzicii, faza județeană, care va avea loc la sediul Școlii de Muzică din Str. Mănăstirii nr. 5, în data de 7 mai 2010. Scopul acestui concurs este acela de a încuraja copiii care se dedică studiului complex al teoriei muzicale, și se adresează elevilor din clasele VI și VII. Pot participa la acest concurs un număr maxim de 6 elevi de la fiecare Școală de Muzică din județul Mureș, însoțiți de cadre didactice. Concursul cuprinde două probe: dicteu melodic și solfegiu la prima vedere. Probele de concurs constau în:

Clasa a VI-a

Dicteu melodic – 16 măsuri în 3/4 sau 4/4 cu o singură alterație constitutivă.
Solfegiu la prima vedere în măsura de 2/4, 3/4 sau 4/4, având până la 2 alterații constitutive, în cheile sol și fa, cu elemente cromatice, inflexiuni modulatorii și modulație pasageră în tonalitatea relativă.

Clasa a VII-a

Dicteu melodic – 16 măsuri în 3/4 sau 4/4 cu până la 3
alterații constitutive, de aceeași complexitate cu solfegiul.
Solfegiu la prima vedere în măsura de 3/4, 3/2, 4/4, 6/8 sau
9/8, având până la 3 alterații constitutive, în cheile sol și fa, cu elemente ritmico-melodice studiate în anii precedenți, la care se adaugă modulația pasageră la tonalitatea relativă sau dominantă.

Juriul va fi alcătuit din trei membri, profesori de specialitate, reprezentând școlile participante. Hotărârile juriului vor fi definitive, neadmițându-se contestații. Se acordă premii și diplome de participare tuturor concurenților.Ca scop principal, concursul urmărește stimularea activă a elevilor și a profesorilor de specialitate din școlile cu profil de muzică la activități cultural-artistice extracurriculare, în vederea perfecționării abilităților teoretice și practice.În același timp, concursul urmărește să contribuie la motivarea
elevilor pentru studiul și aprofundarea pregătirii teoretice, strâns legată de cea practică, atragerea și îndrumarea elevilor pentru competiție.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter