Potrivit medicilor stresul de la locul de muncă poate duce la obezitate, diabet, boli cardiace, neurologice, gastrointestinale, tiroidiene și psihice. Un motiv sufficient de întemeiat pentru a face eforturi pentru a reduce nivelul de stres.
Potrivit medicilor, stresul generat de locul de muncă este doar unul dintre factorii care pot determina reacții negative ale organismului. În afară de reacțiile negative pe care le genereaza la nivelul individului, stresul ocupațional devine din ce în ce mai mult și o problemă cu implicații asupra activității și productivității companiilor.
Stresul generează în special atacuri de panică, iar acestea se manifestă prin creșterea ritmului cardiac, durere în zona inimii, creșterea frecvenței respiratorii, transpirații, greață, amețeli, tremurături, amorțeli.
Studiile medicale au mai arătat că există o strânsă legătură între declanșarea bolii canceroase, evoluția mai rapidă a afecțiunii și sistemul imunitar, iar acesta la rândul lui este afectat de stres. O altă legătură între stres și cancer este reprezentată de faptul că, în condiții de stres, adoptăm obiceiuri nesănătoase (alimentație nesănătoasă, fumat, lipsa activității fizice etc.) care sunt factori predispozanți pentru cancer.
Pentru un management sau un control al nivelului de stres, psihologii ne dau unele sfaturi utile de urmat:
1. Gândirea pozitivă și detașarea periodică de presiunile de la locul de muncă;
2. Folosirea unor tehnici de relaxare, de respirație, de meditație;
3. Efectuarea de activități fizice în mod regulat, mișcare și sport;
4. Alimentație specifică. Alimentele benefice sunt ciocolată, lapte, alune, nuci, semințe, migdale, somon, legume cu frunze verzi, fructe bogate în vitamina C. 5. Psihoterapie, ce se poate constitui într-un factor terapeutic important.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter