Aproximativ 1000 de cereri pentru atribuirea unei locuințe ANL sunt depuse deja la Primăria municipiului. O bună parte dintre acestea nu se mai încadrează în termenii legali pentru atribuirea în chirie a unei locuințe și aceasta întrucât de la momentul depunerii cererii și până în prezent, solicitanții au depășit vârsta maximă de 36 de ani pentru a benficia de prevederile legii. De aceste locuințe pot beneficia tinerii cu vârsta de până la 35 de ani , dar în cazul în care cererea a fost depusă de mai mulți ani, se face excepția de 36 de ani maxim împliniți pentru solicitanți. Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a licitat lucrarea pentru executarea a încă 100 de apartamente ANL în Sighișoara, locuințe ce urmează a se construi pe strada Panseluțelor, în „bărăgan”. 20% dintre aceste apartamente, mai precis 20 de apartamente vor fi date în chirie persoanelor care au fost evacuate din locuințele retrocedate. În afară de aceste cazuri urgente și nu de puține ori, disperate, sighișorenii care pot beneficia de o locuință prin programul ANL, în regim de închiriere, trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 18 și 35 de ani iar la punctaj va fi luat în calcul doar titularul cererii. O altă condiție pentru obținerea unei locuințe ANL este ca familia care cere un apartament ANL să nu dețină sau să nu fi deținut niciodată o locuință în proprietate, aceeași condiție trebuind să o îndeplinească și eventuale persoane aflate în intreținerea solicitantului de locuință. O prevedere la fel de importantă este și aceea că titularul cererii de locuință trebuie să își desfășoare activitatea în localitatea unde este amplasată locuința. Diferențele între solicitanții de locuințe tip ANL apar la acordarea punctajelor pentru diferite criterii stabilite de legiuitor. Astfel, dacă este căsătorit, solicitantul unei asemenea locuințe primește 10 puncte, față de 8 puncte cât primește o persoană necăsătorită care își dorește o astfel de locuință.
Numărul persoanelor aflate în întreținere este de asemenea un criteriu important. Solicitanții care au în întreținere un copil primesc 2 puncte, cei care au 2 copii-3 puncte, cei cu 3 copii vor primi 4 puncte, iar cei care au 4 copii vor beneficia de 5 puncte. Cei are au mai mult de 4 copii vor primi 5 puncte plus câte un punct pentru fiecare copil. Și vechimea cererii solicitantului este de asemenea un criteriu important. Astfel, cei care au depus cererea în ultimul an primesc un punct, persoanele a căror cerere are o vechime cuprinsă între unul și 2 ani primesc 3 puncte, în timp ce cererile care au o vechime între 2 și 3 ani vor primi 6 puncte. Solicitările care au o vechime între 3 și 4 ani vor beneficia de 9 puncte, iar cererile care au o vechime de peste 4 ani, vor primi câte 4 puncte pentru fiecare a care depășește această cifră. Un criteriu la fel de important este cel al studiilor. Solicitanții de ANL-uri fără studii și fără pregătire profesională vor primi 5 puncte, cei cu școală generală, dar fără pregătire profesională vor beneficia de 8 puncte, în timp ce tinerii cu studii medii fără pregătire profesională vor primi 10 puncte. Cei cu pregătire profesională prin studii medii sau profesionale se vor alege cu 13 puncte, iar solicitanții cu studii superioare vor avea cel mai mare punctaj, respectiv 15 puncte. Un alt criteriu este cel al situațiilor locative sau sociale deosebite. Tinerii proveniți din case de ocrotire socială și care au împlinit 18 ani vor primi 15 puncte, tinerii care au adoptat sau adoptă un copil vor primi 10 puncte, în timp ce tinerii evacuați de case naționale vor primi 5 puncte. În propunerea înaintată consilierilor locali se regăsește situația privind starea de sănătate, acordându-se 2 puncte dacă solicitantul sau vreun alt membru al familiei necesită, potrivit legii, însoțitor sau o cameră în plus. În sfârșit, situația locativă în momentul depunerii cererii este un alt criteriu luat în seamă la repartizarea locuințelor ANL, cel mai mare număr de puncte-10, urmând să primească un chiriaș aflat într-un spațiu din fondul locativ privat. De asemenea, suprafața locuibilă deținută este un alt criteriu, urmând să se acorde 10 puncte pentru cei care dispun de mai puțin de 8 metri pătrați pe cap de locuitor într-o locuință cu chirie din fondul locativ privat. Cele mai puține puncte, respectiv 5, vor primi solictanții care dispun de de 15 până la 18 metri pătrați pe cap de locuitor. Așadar, criteriile sunt așa de complicate, încât va fi aproape imposibil de verificat dacă locuințele se acordă în mod corect sau nu.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter