Sighisoara




Castelul Bethlen din Criș…

6 mai 2010

     La doar zece kilometri de Daneș, în localitatea Criș (sat aparținător comunei Daneș), se află un frumos și impunător castel al unei familii de nobili maghiari – Dinastia Bethlen. Castelul se intinde pe o suprafață de aproximativ 1500 mp, sub forma unui patrulater cu latura mare spre Nord și latura mică spre Sud. Este construit în stil cetate pentru apărare, cu patru turnuri din care se mai pastreaza trei. Accesul în incinta castelului se face pe latura de Nord, între cele două clădiri de formă dreptunghiulară existând și un acces secundar prin mijlocul aripii sudice.
     Prima etapă a construcției castelului i se datoreză lui Mark Bethlen și începe în cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea, prin ridicarea unui turn circular de tip donjon, cu două nivele, din piatră brută zidită și o suprastructură din lemn. În această etapă, construcția avea un caracter militar defensiv, cu guri de tragere la parterul clădirii. Mai apoi, Miklos Bethlen (fiul lui Mark Bethlen) a dat castelului o influență a curentului renascentist care se va pronunța și în perioada următoare a dinastiei. În secolul al XVIII-lea, în vremea lui Pal Bethlen se pare că a fost dată castelului forma actuală.
     Începand din secolul al XII-lea, supușii credincioși regelui maghiar au primit drept recompense stăpânirea unor sate sau a unor teritorii mai mari și pe teritoriul Târnavelor. Un stramoș al Bethlenilor a primit așadar recompensa din partea regelui teritoriile de la Criș cât și alte domenii de pe Valea Someșului. Membrii dinastiei Bethlen și-au disputat frecvent proprietățile dar în cele din urmă le-au fost recunoscute. Numeroși membrii ai Dinastiei Bethlen au jucat de-a lungul timpului un rol politic important în istoria zbuciumată a Transilvaniei (Wolfgang Bethlen, Ioan Bethlen s.a.). Aceasta dinastie a avut un important rol în timp la dezvoltarea economică și culturală a satului.
     O dată cu instaurarea comunismului, castelul a început a se degradeze, devenind în scurt timp o ruină părăsită. O parte din lucrurile de la castel au fost furate iar o alta parte au fost transportate la muzee (în Sibiu și Sighișoara). Comuniștii au transformat o aripă din castel în magazii pentru fostul I.A.S., castelul fiind adus aproape la stadiul de ruină. Inclusiv parcul din jurul lui a fost lăsat de izbeliște, să crească buruieni și bălării acolo unde altădată era plin de flori și unde, specialiștii spun că există și azi specii rare de arbori aduși de peste Ocean. În acest parc există și un mic lac cu o mică insulă în mijloc. După revolutie, la inițiativa Ministerului Culturii, castelul de la Criș a fost parțial renovat. La momentul actual, castelul a fost revendicat, fiind retrocedat urmașilor familiei Bethlen.
Bătut de vanturi, ploi și timp, Castelul Bethlen din Criș mai așteaptă încă să fie pus în valoare, că valoare are cu prososință. Nu se știe însă câte anotimpuri vor mai trece până atunci…

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter