Sighisoara




Dracula sau Vlad Țepeș?...

6 mai 2010

     Pentru tot mai mulți turiști străini, Transilvania este un ținut desprins din legende, undeva la capătul pământului, unde „bântuie" cam de 500 de ani Dracula, vampirul cel groaznic, acolo unde doar cu usturoiul te poți salva de vampiri. Aici, Dracula cel sângeros trage în țeapă pe orice trecator… Astfel proliferează poveștile cele mai stranii despre acest soi de strigoi. Pe aceste frumoase meleaguri, un voievod iubitor de neam și de țară a fost prădat de sufletul lui. Legenda fabricată de sașii din Brașov și răspândită mai întâi în toată Europa, încă de pe la 1.500, a învins peste timp răspândindu-se la scară mondială. Această legendă și-a înfipt colții în inima domnitorului viteaz care a făcut ordine și a adus bunăstare în țară. Aceste măsuri eu cred că nu au fost determinate de cruzime, ci numai din spiritul de dreptate, de dorința de a ridica țara aflată în ruină și în mâinile unor tâlhari, a bandelor înarmate ale boierilor, a cetelor prădalnice otomane și-a negustorilor străini care o jefuiau. „Trasul în țeapă" nu reprezenta ceva neobișnuit pe vremea lui Vlad Țepeș, era o pedeapsă admisă curent. Această metodă comparată cu metodele inchiziției sau ale persecutării creștinismului în Imperiul Roman poate părea chiar puțin mai „umană". De la 1.500 și până în prezent „reflexul"lui Dracula în mass-media s-a abătut pe capul lui Vlad Țepeș și implicit peste România. „Ordinul Dragonului" care i-a fost conferit lui Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș), în anul 1431, la Nurnberg era un ordin pe care îl aveau numeroase „capete `nalte" ale Europei din vremea aceea (Sigismund de Luxemburg, regele Poloniei și al Neapolului etc). Conferirea acestui ordin era strict legată de lupta împotriva turcilor (a „necredincioșilor"). Vlad Dracul promisese să sprijine misionarismul Ordinului Franciscanilor la  Dunărea de Jos. Blazonul ordinului cruciat reprezenta un dragon (reptilă sau șarpe cu aripi) încolăcit în cerc, cu coada răsucită în jurul gâtului. De la acest animal fabulos se spune că s-ar fi făcut legătura cu liliacul (șoarecele cu aripi), cu specia de lilieci vampiri, cu legendele și poveștile cu strigoi, astfel că „Drăculea" sau băiatul lui Vlad Dracul a devenit Dracula. În limba germană cuvântul „balaur" se pronunța aproape de cuvantul „drac" în limba româna: "drache". Pare-se că această coincidență de înțeles a făcut ca între drac și balaur sau dragon, sensul de vampir să devină dominant. Se presupune că Vlad Țepeș s-ar fi născut la Sighișoara, aici unde astăzi foarte mulți turiști îi calcă pe urme. El și-a petrecut copilăria într-o atmosferă teutonă, într-o casă de târgoveț german care încă se mai pastrează și astazi. Vlad Țepeș a moștenit de la tatăl său Ordinul Dragonului care se moștenea de la o generație la alta ca și tronul țării. Este posibil ca legendele și poveștile despre Dracula să fi pornit de la stindardul cu semnul dragonului, un semn de „însoțire" cu dracul în mintea țăranilor superstițioși. Sub aura sa misterioasă, Vlad Țepeș este una dintre figurile cele mai controversate din istoria noastră. Faima sa se explică prin amestecul ciudat dintre faptele istorice și fabulație, dintre mit și realitate. Personal, eu nu pot să cred în „mitul Dracula", cred doar ca a existat un patriot înflăcărat care și-a apărat țara cu dârzenie și curaj - Vlad Țepeș. Am avea mare nevoie de un Țepeș la ora actuală în țară… vorba lui Eminescu: "-Cum nu vii tu, Țepeș, Doamne!?... Însă, așa cum se spune că „în orice rău există și-un bine", aș putea spune că mitul Dracula a contribuit și contribuie din plin la dezvoltarea turismului din zona Sighișoarei (și nu numai).

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter 



Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR