Prima poliță de asigurare obligatorie a locuințelor ar putea fi emisă în luna iulie. Demersul este condiționat însă de semnarea contractului de reasigurare. Societatea care va emite polițele de asigurare obligatorie a locuinței a fost înființată în septembrie 2009, când 13 asigurători au semnat actele de constituire a acesteia. Legea 260 privind asigurarea obligatorie a locuințelor a fost adoptată în noiembrie 2008. Conform legislației, proprietarii de imobile sunt obligați să încheie o poliță de asigurare, prima fiind diferențiată în funcție de tipul de locuință, între 10 și 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuințe nu va depăși 20.000 de euro, iar nivelul minim se va situa la 10.000 de euro. Proprietarii care vor dori să își asigure locuințele la valoarea reală pot încheia polițe a căror sumă asigurată depășește suma de 10.000 sau 20.000 de euro, în funcție de tipul construcției. Nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare a locuințelor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter