Sighisoara




Intersecția de la Stadion în atenția Consiliului Local Sighișoara

3 iunie 2010

     Consilierii locali sunt îngrijorați de numărul mare de accidente produse anual în intersecția de la Stadion. În ultima Ședința de Consiliu Local, consilierul Pușcaș Cornel a ridicat problema intersecției semaforizate de la Stadion, de curând o fetiță a fost grav accidentată în această zonă, acum fiind internată încă în stare gravă, a declarat aceasta. O dată expusă această problemă, o serie de alți consilieri au atras atenția asupra faptului că intersecția nu este semaforizată corespunzător, aceasta indicând în direcția de mers Brașov-Târgu Mureș, simultan culoarea roșu și de verde, distinct pe cele 2 benzi. Această semaforizare buclucașă a ridicat probleme de nenumărate ori, cei vinovați fiind de cele mai multe ori conducătorii din alte județe care ne tranzitează orașul și care nu-i cunosc mecanismul. Tirurile sunt și ele vinovate adeseori de încadrarea necorespunzătoare iar în lipsa menținerii distanței în mers au existat și foarte multe tamponări ușoare. Unul dintre consilieri a spus că probabil din această cauză vinovatul va scăpa bazma curată. Executivul a replicat că pentru această intersecție există avizele necesare pentru funcționare și că momentan nu există soluții din lipsă de fonduri. Această intersecție urmează să fie reconstruită și probabil îmbunătățită o dată cu finalizarea construcției la hipermarketul Kaufland, care va fi situat pe terenul fostului Stadion.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter