Impozitarea terenurilor din Hetiur a crescut anul acesta cu 100% față de 2009, sătenii sunt revoltați și cer Consiliului Local aplicarea unei reduceri. Reprezentantul sătesc al Hetiurului, Pavel Titu a susținut joi, 27 mai, în cadrul Ședinței Ordinare de Consiliu Local gravitatea ridicării impozitului pe teren din anul 2010, mai ales în contextul crizei economice actuale. Consilierii nu au luat nicio o măsură momentan deoarece nu a existat nici un proiect de hotărăre în acest sens fiind o solicitare verbală, în plus delegatul sătesc nu avea dreptul să formuleze amendamente potrivit acestora. Executivul a explicat că scumpirea impozitului se datorează încadrării în zona D, acesta crescând la 100% datorită construirii de astfalt în Hetiur, pe o porțiune de o treime din lungimea drumului. În aceaste condiții, astfaltul a ridicat cota impozitului iar reducerea anterioară de 50%, care era aplicată nu a mai fost acordată din acest an. Reprezentantul sătesc, Pavel Titu a fost nemulțumit de atitudinea Consiliului Local, a explicat că sătenii sunt revoltați în condițiile în care impozitul pe an la un hectar de teren este în cuantum de 100 lei iar cei care dețin animale și folosesc 100 de hectare pentru pășunat vor fi nevoiți să plătească un preț mult prea mare pentru posibilitățile financiare. În plus asfaltul nu este în tot satul, așa că nu toți beneficiază de condiții mai bune. La sfârșitul dezbaterii, reprezentanul sătesc a părăsit sala nemulțumit că nu a fost luat în serios solicitând primarului alegerea unui alt reprezentant. Executivul a spus că orice propunere va fi valabilă abia pentru anul următor, adică 2011, și că impozitele trebuie aplicate deoarece municipalitatea se confruntă și ea cu deficit bugetar, în condițiile în care criza economică a dus la neplata impozitelor din partea a foarte mulți contribuabili.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter