Competiția dintre instituțiile școlare din Sighișoara de colectare a dopurilor de plastic a luat sfârșit. Toată primăvara elevii din municipiu au colecționat dopuri de capace și coliere de plastic pentru a răspunde invitației de ecologizare lansat de către firma de salubritate. Cei mici, atât de la grădinițe cât și de la școli au contribuit la reciclarea acestor dopuri confecționate dintr-un material numit Pehdpe. Competiția a angrenat 5 gimanzii și 4 grădinițe din oraș, au fost însă și instituții care au stat de o parte. Deși acest concurs a fost finalizat în ultima săptămână de vacanță, câștigătorii, adică elevii Gimnaziului de Stat „Zaharia Boiu” din cartierul Bărăgan vor fi premiați într-o ceremonie care va avea loc la Primăria Sighișoara. Miza a fost cât se poate de mare: 6 luni de gratuitate pentru colectarea și transportarea deșeurilor din cadrul insituției școlare pe care o reprezintă.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter