Municipiul Sighișoara a demarat o campanie de strângere de ajutoare umanitare pentru persoanele afectate de inundațiile din Moldova. În acest fel, municipalitatea sighișoreană vine, și de această dată în sprijinul celor afectați de inundații. Sighișorenii care doresc să se alăture acestei campanii sunt așteptați la cele șapte școlil din Sighișoara, în fiecare zi începând cu ora 9,00.
Menționăm faptul că pentru donații constând în mobilier sau aparate de uz casnic e necesară doar comunicarea telefonică a adresei la telefon 0265779779, urmând ca municipalitatea să organizeze ridicarea și transportul acestor donații.
Din cauza precipitațiilor abundente din ultima perioadă, în Sighișoara s-au reactivat alunecări de teren în următoarele zone:
Dealul Strâmb – Strada Vasile Lucaci
Dealul Gării – Strada Tudor Vladimirescu
Dealul Galben – Strada Caraiman și strada Ceahlăului
Municipiul Sighișoara a solicitat prezența de urgență a firmei ISPIF București, care a făcut primele studii geologice și geotehnice în anul 1999 respectiv în anul 2004. Toate demersurile pentru rezolvarea situației existente cu Valea Șaeșului au fost preluate de Prefectura și Consiliul Județean Mureș.
Persoanele grav afectate de alunecări de teren au fost relocate temporar, prin grija Primarului municipiului, până la găsirea unei soluții definitive a situației acestora
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter