Sighisoara




CARP închisă 20 de zile

11 august 2010

    Casa de ajutor reciproc a pensionarilor din municipiu va fi închisă în prima parte a lunii august, mai precis din 1 până în 20 august. În acea perioadă,  personalul se va află în concediu de odihnă iar cei care au de rezolvat diferite probleme, au de achitat cotizații sau vor să contracteze unele împrumuturi trebuie să aștepte până la sfârșitul lunii. Și cei care vor să se înscrie pentru excursia de la sfârșitul lunii august vor trebui să o facă după 20 august.  Excursia va fi organizată în 28 august și va avea următorul traseu: Praid, Sovata, Câmpul Cetății.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter