Sighisoara




Discuții pentru păstrarea artei în Sighișoara

5 septembrie 2010

Foto: Florin Chiorean

     Universitatea de artă și design Cluj Napoca, filiala Sighișoara este în pericol de a nu mai putea funcționa în municipiu întrucât sediul în care își desfășura activitatea,  pe strada Ilarie Chendi nr 77, a fost retrocedat urmașilor foștilor proprietari. Directorul filialei de la Sighișoara profesor Moise Dorel este îngrijorat pentru soarta studenților care au început cursurile la Sighișoara și nemulțumit de faptul că nu a fost înștiințat de intenția de recuperare a clădirii înainte de a realiza investiții pentru amenajarea sediului, investiții pe care le cifrează la peste 400.000 de euro. În prezent sunt pe rolul instanței procese pentru recuperarea sumelor investite, iar Asociația Artiștilor Plastici sighișoreni va solicita consilierilor locali în următoarea ședință atribuirea fostelor ateliere de la MIU și amenajarea acestora pentru continuarea activității. Universitatea de artă și design Cluj Napoca filiala Sighișoara are în școlarizare în momentul de față studenți  ai anului II și III care conform contractului încheiat ar trebui să își desfășoare cursurile în municipiu. Potrivit profesorului Moise Dorel prin închiderea filialei de la Sighișoara a Universității de Artă și Design,  viața universitară dar și culturala a municipiului ar avea de suferit. “Partea tristă este că în Sighișoara s-a desființat o activitate de învățământ superior, înlăturând brutal buna noastră intenție de a contribui la ridicarea nivelului cultural al orașului Sighișoara” a declarat profesorul Moise.

     În anul 2002 în Sighișoara s-a înființat Colegiul Universitar de arte plastice și decorative, de scurtă durată, cu profil pedagogic, studii superioare. Pentru desfășurarea activității colegiului, Primăria a alocat spațiul din strada Ilarie Chendi potrivit profesorului Moise pentru o perioadă de 30 de ani. În anul 2005 s-au desființat toate colegiile din țară, iar colegiul sighișorean s-a transformat în secția de pictură aparținând Universității de artă și design Cluj.  În cei opt ani de învățământ superior în municipiu universitatea a avut 84 de absolvenți din care 10 absolvenți au terminat sau urmează cursurile de master în cadrul universității. Acum se așteaptă sprijin de la consiliul local pentru găsirea de soluții pentru continuarea activității în municipiu.

     Vom reveni cu amănunte după ședința din această lună a Consiliului local.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter