Sighisoara




Vigilența cetățeanului – Mafia din piața agroalimentară în atenția politicienilor

2010 septembre 9

     Cam pe la începutul verii publicam pe prima pagină un scurt material despre anumite practici ilegale observate cu ochiul liber în piața mare din Sighișoara. Avem o anchetă în curs pe acest subiect care se desfășoară foarte greu datorită faptului că nimeni nu vorbește deschis, existând o teamă că spargerea “omertei” (legea tăcerii) ar atrage neplăceri serioase asupra celor care oferă informații. Neoficial, am aflat că grupul care controlează tot ce mișcă prin piață au instituit o teroare care poate fi numită, fără exagerare, practică mafiotă. Chiar și noi am fost monitorizați tot timpul cât ne-am aflat în piață de diverși inși care au făcut tot posibilul să fie cât mai discreți, însă nu suficient   pentru a nu fi observați.

Foto: Adrian Diță

     Un fapt îmbucurător este că acestă situație a trezit interesul politicienilor din Sighișoara, care se pare că vor să intervină mai hotărât pentru îndreptarea lucrurilor. Publicăm mai jos un material realizat de colega Anca Maria Radu care a fost prezentă la ultima ședință de consiliu local unde s-a discutat despre mafia din piața agroalimentară.

     “Nu este normal ca în piața agro-alimentară din Sighișoara să fie practicate cele mai mari prețuri la fructe și legume din zonă și tocmai de aceea eu îmi prezint întreaga disponibilitate domnule primar pentru a vă ajuta dacă doriți să găsim soluții pentru această problemă a sighișorenilor” – este afirmația senatorului Bașa Petru făcută în cadrul ședinței consiliului local Sighișoara din această lună. Potrivit senatorului trebuie căutate soluții fie că acestea sunt de ordin administrativ, de ordin legislativ, sau de altă natură pentru ca sighișorenii să nu mai fie nevoiți să cumpere fructe și legume la prețuri mai mari chiar decât în orașele dezvoltate, cu putere economică mai mare.

     Și consilierii locali au atras atenția asupra unui preț monopolic impus  de unii comercianți din piață, comercianți care mențin prețurile la un nivel ridicat, cumpărând mărfuri de la producători pe timp de noapte pentru a le vinde a doua zi la prețuri mai mari, fapt confirmat și de către primarul municipiului.

     Unii consilieri au atras atenția că există o „mafie în piață”, justificându-și afirmațiile prin unele situații trăite chiar de ei. Astfel consiliera UDMR Szasz Isolda a declarat că personal a aflat de la un comerciant că prețurile nu pot fi lăsate mai jos, pentru că sunt impuse de alții. „Când i-am spus unui comerciant că este prea scump kilogramul de pepene, m-a tras deoparte și mi-a spus că mi-l vinde mai ieftin, dar să nu îl vadă ceilalți.

     Pe de altă parte consilierul Ștefănescu a spus că se aștepta să vină în piață în control Garda financiară, dar se pare că nu s-a rezolvat nimic întrucât și acum comercianții vând mărfuri fără bon fiscal. La această afirmație și consilierul Burlacu Adrian a declarat că pentru organele de control monopolul instituit de unii comercianți este mai grav chiar și decât cazurile de evaziune. „Acești comercianți care își fac regula și mențin prețurile ridicate în piață vin aici pentru că ne găsesc pe noi de proști… pentru că în Sighișoara nu se poate face nimic , nu se poate rezolva nici problema circulației, nici a căruțelor, nici a cerșetorilor, nici a pieței” a declarat Burlacu.

     Pentru a se luat cât de cât unele măsuri s-a propus realizarea unor acțiuni tip  flagrant, poate chiar supravegherea video a pieței agro-alimentare pentru a dispărea amenințările comercianților la adresa producătorilor, iar primarul Sighișoarei  a solicitat serviciului de specialitate din Primărie să îi prezinte în viitor o listă cu prețurile practicate în alte localități, pentru a vedea dacă într-adevăr în Sighișoara avem cele mai mari prețuri la fructe și legume.

     „Dacă este necesară o modificare sau îmbunătățire de ordin legislativ în ceea ce privesc normele de comercializare a produselor în piețe, în ceea ce privește atribuirea de certificate de producător, pentru ca astfel situația să intre în normalitate îmi acord întregul sprijin. Cred totuși că în România nu se pune problema lipsei legilor ci a modului în care se aplică prevederile legale, uneori defectuos. „ a declarat senatorul Bașa. (Anca Maria Radu)

Florin Chiorean

     Așteptăm propuneri de subiecte și din partea altor cetățeni vigilenți. Trimiteți e-mail pe jsr@teleson.ro (cu mențiunea  „pentru vigilența cetățeanului”) sau scrisoare la punctele de colectare ale taloanelor gratuite de mică publicitate care se găsesc la magazinul „Lotus” (zona Stadion), magazinul „Premier” (zona Cornești) și librăria Hyperion (în Centru).

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter