Sighisoara




Liceenii pot primii sprijin financiar în valoare de 180 de lei

30 septembrie 2010

Elevii din licee mai au două săptămâni pentru a se înscrie în programul “Bani de liceu”. Pentru a primi ajutorul de 180 de lei lunar, școlarii trebuie să facă o cerere pe care o vor depune în unitatea de învățământ unde sunt înmatriculați. La dosar trebuie să existe și actele ce atestă că venitul lunar pe membru de familie, în ultimele trei luni, a fost mai mic de 150 de lei.

Depunerea dosarelor se poate face până pe 1 octombrie, urmând ca până la 23 octombrie să fie realizate anchetele sociale. Afișarea listei beneficiarilor va avea loc pe 28 octombrie.

Beneficiari ai programului național “Bani de liceu” sunt elevii care se află în întreținerea familiilor ale căror venit brut pe membru de familie realizat în ultimele trei luni  este de maximum 150 lei. Cuantumul sprijinului financiar este de 180 lei și se acordă pe durata cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de Bacalaureat.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter