Sâmbătă 25 septembrie a fost pe lângă o zi superbă de toamnă, un prilej pentru sighișoreni de a arăta că și lor le pasă de mediul înconjurător... Acțiunea din Sighișoara s-a înscris în proiectul național Let’s do it Romania, respectiv Mureș și a fost coordonată de d-na Gyongyi Secășan, director la Gimnaziul de Stat Victor Jinga. Municipiul Sighișoara, prin Primarul Ioan Dorin Dăneșan, a fost parte în proiectul național prin protocolului încheiat cu Consiliul Județean Mureș, în baza aprobării Consiliului Local din luna iulie.
Proiectul a cuprins mai multe etape, cea de sâmbătă fiind evident cea mai importantă și vizibilă. Astfel, după ce s-a făcut cartografierea mormanelor de gunoi și înscrierea online a voluntarilor, aceștia și-au alocat mormanele pe care au dorit să le cu
rețe, în funcție de aceste date făcându-se pregătirile administrative.
Cei 158 de voluntari sighișoreni au strâns în decurs de 8 ore 358 de saci de 120 l cu gunoaie din zona Sighișoarei: Venchi, Hetiur, Albești, Archita, Șaeș, Rora care au fost transportate cu ajutorul autovehiculelor puse la dispoziție de municipalitate.
Dincolo de acest rezultat palpabil, participarea sighișorenilor la curățirea gunoailor aruncate cu inconștiență și dispreț față de ceilalți, a fost un gest civic menit să atragă atenția asupra importanței de a participa la menținerea unui mediu înconjurătot curat, în beneficiul nostru și al generațiilor următoare.
Voluntarii au provenit din toate domeniile de activitate dar mai ales din învățământ și administrație publică, ceea ce constituie o premisă a continuării acestei inițiative, un prim proiect conturându-se deja: STRADA, PARCAREA SAU PĂDUREA NU SUNT TOMBERONUL TĂU.
Anca Silvia Rațiu
Purtător de cuvânt al Municipiului Sighișoara
șef serviciu
Serviciul Relații Publice