Sighisoara




Dorothy Tarrant Joy, cetățean de onoare

16 octombrie 2010

Veritas, 15 ani „Împreună pentru comunitate!”

Doroty Tarrant și Petronia Popa (Foto: Adrian Diță)

       „Împreună pentru comunitate!”, acesta a fost mesajul transmis la sfârșitul lunii trecute de către Fundația Veritas la împlinirea a 15 ani de activitate. Evenimentul festiv a reunit zeci de oficialități locale în cadrul Sălii de Conferințe a Hotelului Cavalerul.

       În data de 27 septembrie, la ora 18:00, Hotelul Cavalerul din Sighișoara a devenit gazda unui eveniment public care a reunit mai bine de 250 de invitați.  Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 15 ani de activitate a Fundației Veritas în Sighișoara, în cadrul căreia fondatorul, doamna Dorothy Tarrant Joy a investit public noul director executiv al Fundației Veritas: Petronia Popa. Primirea oaspeților și întreg evenimentul a fost deschis pintr-un bufet suedez la care invitații au putut servi delicatesele culinare cu specific american, mai exact un bufet cu prăjituri din bucătăria internațională, preparate la International Cafe de la sediul Fundației. Programul propriu-zis a început abia în jurul orei 19.00, deschiderea fiind oficiată de către Dorrothy Tarrant Joy, fondatoarea fundației.

       Corul Gospel al Fundației Veritas, condus de către dirijorul Theo Halmen a interpretat melodii în limba engleză, maghiară, germană și desigur în limba română. O tânără voluntară din America a prezentat un scurt dans de balet și surprinzele nu s-au oprit aici.

       Dintre participanții acestui eveniment inedit care a marcat municipiul Sighișoara s-au numărat desigur consilierii locali, reprezentanți ai Poliției Muncipiului Sighișoara, directori de școală și directori de grădiniță dar și cadre didactice care s-au implicat activ în munca de voluntariat, reprezentanți ai ONG-urilor, sponsori ai fundației cât și parteneri și beneficiari. Dorothy Tarrant Joy a subliniat în repetate rânduri că mesajul fundației este și va rămâne în continuare cel al diversității și al cooperării între etnii și religii, Fundația Veritas fiind o organizație creștin-ecumenică.

       Înainte de numirea Petroniei Popa, în funcția de director executiv al Fundației Veritas, Dorothy Tarrant a ținut să sublinieze că înființarea Serviciului Comunitar de Prevenire și Combatere a Violenței în familie a fost susținut intens de către Petronia, care s-a implicat activ și a demonstrat că merită această funcție. În discursul ei, Petronia Popa a ținut să  mulțumească celor prezenți pentru participare și implicare în organizarea acestui moment aniversar.

       Dorothy Tarrant a povestit ulterior experiența sa de viață și modul în care a ajuns să cunoască România și să se implice activ prin intermediul Universității „Eastern Nazaren College” din Quincz, Massachusetts, SUA, în Sighișoara, unde ulterior a înființat Fundația Veritas. Această fundație a reușit în 2001 să-și stabilească ca și proprietar sediul într-un imobil din Cetatea Sighișoara, cunoscut astăzi ca și „Casa de pe Stâncă”. Dorothy Tarrant Joy și-a motivat gestul retragerii sale din funcția de director executiv datorită celor 40 de ani de activitate în România, departe de membrii familiei care locuiesc în prezent în Scoția. Pe de altă parte, ea a mai declarat că simte că echipa Veritas este pregătită să meargă mai departe și pe cont propriu sub sloganul: „Împreună pentru comunitate!” La finalul acestui discurs emoționat, viceprimarul Sorin Savu i-a oferit în numele municipalității „Diploma de Cetățean de Onoare”, titlu care i s-a onferit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 149 /2010 adoptată  în luna august.

Despre munca de voluntariat a Fundației Veritas au auzit foarte mulți, cele 4 servicii sociale: Serviciul pentru copii, adolescenți și familiile acestora; Serviciul pentru persoanele vârstnice; Serviciul pentru persoanele cu nevoi speciale și Programul împotriva violenței domestice, „Floare de Colț”, au atins viețile a multor sighișoreni. Dorothy Tarrant a reușit să organizeze cea mai puternică organizație umanitară din Sighișoara reușind să demonstreze și românilor că munca de voluntariat înseamnă împlinire sufletească, dezvoltare profesională și progres civic. Zâmbetele beneficiarilor s-au întors ca o rază de soare pentru Dorothy! Nouă nu ne rămâne decât să apreciem eforturile acestui cetățean de onoare și să ducem mai departe demersurile de incluziune socială a minorităților etnice și de toleranță față de orice apartenență religioasă: „Împreună pentru comunitate!” Iar lui Dorothy Tarrant Joy îi dorim să păstreze mereu căldura din inimile celor care au primit ajutorul ei.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter