Sighisoara




Seminar la liceul Haltrich

27 octombrie 2010

Timp de trei zile în perioada 29–31 octombrie se va desfășura în Sala de Conferințe a Internatului Liceului „Josef Haltrich seminarul cu titlul “Violență, Vandalism, Profanare și… Mediile Digitale”. Printre temele ce vor fi dezbătute în cadrul acestui seminar se regăsesc: Violența în mediul școlar, prevenire și combatere; Violența telemediată – între măști și palliative; Parteneriatul poliție-școală, familie și rolul acestuia în prevenirea și combaterea violenței în unitățile de învățământ.

Pentru membrii Asociației „Școala din Deal” și pentru cadrele didactice din Sighișoara participarea la lucrările Simpozionului este gratuită totodata oaspetii vor avea parte de vizite la muzeu, turul Cetății, excursii în împrejurimi.

Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter