Școala din Albești a dat startul în forță tuturor activităților educative și a înregistrat un număr de peste 200 de elevi înscriși din comună dar și din satele învecinate. „Anul acesta, prezența la Școala din Albești este foarte bună”, a declarat dna profesoară Valentina Stroian, director adjunct al instituției. O dată cu începerea anului școlar, elevii din împrejurimi, mai exact din Criș, Seleuș și Valea Albeștiului beneficiază de transport la Școală, în urma finanțării parțiale a Primăriei Comunei Albești. În clasele I-IV sunt înscriși 142 de elevi iar în clasele V-VIII, 92 de elevi, în total 234 de elevi. La grădinița Albești sunt înregistrați 104 copii. Pe de altă parte, la Școala din Boiu sunt înscriși 73 de elevi în clasele I-IV și 52 în clasele V-VIII, Grădinița numără 64 de copii iar la Școala din Țopa sunt înscriși 10 elevi în clasele I-IV și 11 în clasele V-VIII. În anul școlar 2010/2011, toți elevii Școlii din Albești beneficiază de cursurile de limba engleză americană, după metode alternative moderne susținute de voluntarul din partea Corpului Păcii, Roger Marco. În plus, Valentina Stroian a declarat că unitatea de învățământ beneficiază de toate condițiile necesare desfășurării activității didactice.
Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter