Foto: Adrian Diță
Săptămâna trecută s-a anunțat decizia finală în ceea ce privește dosarul UNESCO al Sibiului. Ministerul Culturii a decis să gireze dosarul de candidatură a Sibiului prin includerea în acesta și a Sighișoarei care potrivit ministrului culturii Kelemen Hunor, deși se găsește de mult timp pe lista UNESCO acum este monitorizată. Pentru depunerea candidaturii Sibiului pentru UNESCO existau trei alternative: Sibiul singur, Sibiul cu împrejurimile și Sibiul împreună cu Sighișoara, după mai multe discuții și argumente pro și contra fiind aleasă această ultimă variantă. Potrivit ministrului culturii „această dublă candidatură nu doar că aduce o șansă în plus pentru Sibiu, dar asigură și extinderea poziției Sighișoarei”. În același timp însă același ministru a declarat că „Sighișoara se află sub monitorizare pentru că autoritățile locale nu au făcut suficiente investiții”. Primarul municipiului Ioan Dorin Dăneșan îl contrazice și spune că nu știe la ce investiții se referă ministrul invitându-l totodată „să se documenteze la Primăriei câte dosare au fost realizate pentru Sighișoara și ce fonduri s-au primit. Până una alta trecând și peste această poveste a lipsei fondurilor sau a lipsei investițiilor, includerea Sighișoarei în acest dosar va presupune din nou costuri, care e drept nu se știe încă cine le va suporta. În următoarea perioadă reprezentanții Ministerului Culturii vor întocmi adresa de recomandare pentru includerea comună a Sighișoarei și Sibiului pe lista UNESCO iar în aproximativ doua luni consilierii locali din Sibiu și Sighișoara vor supune dezbaterii hotărârea. Poate atunci vor exista mai multe detalii asupra costurilor pe care le va reprezenta această nouă includere într-o formă extinsă a Sighișoarei pe lista UNESCO. Trebuie făcută aici mențiunea că cetatea Sighișoarei a fost inclusă încă din anul 1999 pe lista monumentelor istorice protejate de UNESCO. În august 2006 primarul Sighișoarei declara public că municipiul nostru nu ar avea nimic de pierdut dacă cetatea ar ieși de pe lista monumentelor protejate de UNESCO argumentând că din „cauza acestui statut trebuie să plătească o cotizație anuală de 800 de dolari, fără a beneficia nici măcar de consultanță din partea UNESCO”, făcând referire și la pretențiile uneori exagerate ale acestei organizații. Reamintim că scopul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea între națiuni în domeniul educației, științei și culturii. Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menține o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, iar conservarea și salvarea lor sunt importante pentru comunitatea mondială. Vom reveni cu amănunte după ce noua propunere va ajunge pe masa consilierilor locali. (n.r. – cu scuzele de rigoare facem precizarea că materialul acesta trebuia să apară numărul trecut dar, din cauza unei erori tehnice, n-a mai apărut)
Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter