13 procese verbale au fost întocmite pe numele celor care au deversat ilegal reziduri menajere în apele curgătoare ale municipiului. Serviciul de Poliție Comunitară al Primăriei Municipiului Sighișoara se luptă să sancționeze cetățenii, care din lipsă de respect față de mediul înconjurător și față de societate, aruncă ilegal reziduri menajere în apele curgătoare.
Potrivit Hotărârii de Consiliu Local nr.140/2006, agenții au întocmit 13 procese verbale, pe strada Codrului, Cânepii și Aurel Vlaicu. În curs de verificare sunt zonele Cantemir și Șaeș, din nefericire birocrația din țara noastră sufocă sistemul de contravenție. Multe din procesele verbale ajung în instanță, unde se cer martori iar procesul poate dura mai bine de 2 luni de zile. În aceste condiții, foarte mulți cetățeni responsabili de aceste infracțiuni pot scăpa basma curată dacă sunt bine reprezentați în instanță. Orice acuzație, chiar și o amendă, poate fi pusă sub contestație. În aceste condiții, nu va trece mult timp, până când cei vizați își vor relua obiceiul de a polua mediul înconjurător, din comoditate, din rea intenție sau de dragul de a scăpa de o taxă de salubrizare.
Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter