Sighisoara




Căruțele din nou subiect de discuții

6 ianuarie 2011

În Sighișoara circulă zeci de căruțe dar s-au eliberat doar trei certificate de înregistrare. Este declarația consilierului local Constantin Ștefănescu,  acesta declarându-se nemulțumit și de faptul că după aprobarea regulamentului privind traficul atelajelor în municipiu au fost aplicate amenzi în valoare de doar 90 de lei, potrivit consilierului cheltuielile cu hârtia sau chiar cu plata indemnizației de ședință pentru aprobarea unor proiecte printre care și cel luat în discuție fiind mai mari decât sancțiunile aplicate. Și consilierul Gavrilă Ionel a declarat că se dau foarte multe avertismente și foarte puține amenzi, consilierul acuzând și o lipsă de urmărire a conformării după aplicarea unui avertisment. Și consilierul Burlacu Adrian a atras atenția executivului că în alte orașe nu se circulă cu căruțele pe drumurile publice și că ceva trebuie făcut în acest sens și în Sighișoara. Șeful Poliției Comunitare Bogdan Valeriu a declarat la rândul său că dispune doar de un echipaj cu care poate realiza controale, că cei prinși că încalcă regulamentul și circulă cu căruțe neînregistrate pe raza municipiului sunt în prima fază avertizați, apoi se trece la sancțiune, iar dacă nici după aceste măsuri căruțașii nu intră în legalitate se aplică sancțiuni și mai mari.

Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter