Moș Crăciun vine la copilașii cuminți care ascultă sfaturile agenților de poliție. Moșul a coborât dintr-o mașină de intervenție și s-a dovedit prieten apropiat al celor care asigură ordinea publică. Ca să nu întârzie la ora bine stabilită, joi, 23 decembrie, la ora 12.00, Moș Crăciun i-a cerut șoferului să dea drumul la girofar, așa că toată lumea a auzit că moșul a fost prezent la sediul Poliției Muncipiului Sighișoara iar în zilele următoare a trecut cu siguranță și la alți copii ascultători de părinți. Vă putem spune că moșul a fost bine primit, fundația Rema-Tineri pentru misiune, sub coordonarea Ligiei Pintican a avut grijă ca moșul să primească o scenetă legată de Nașterea lui Mesia. Comandantul Poliției Sighișoara, Traian Cizmaș le-a trasmis celor prezenți tradiționalele urări de sărbătoare, angajaților și familiilor prezente la acest eveniment. Programul artistic a continuat în atmosferă de sărbătoare, în apropierea brăduțului împodobit și a lui Moș Crăciun, obosit și încărcat de daruri multe. Copiii au fost cei care l-au impresionat pe moș, astfel încât rând pe rând acesta le-a dăruit cu generozitate toate darurile aduse. Și ca să dovedească bunele intenții de ascultare, copiii i-au cântat un colind. Nici agenții nu s-au lăsat mai prejos, corul de colindători Străjerii ai Poliției Muncipiului Sighișoara l-a colindat pe Moș Crăciun și pe toți cei prezenți și au dovedit că dincolo de asigurarea ordinii și liniștii publice, agenții au și alte abilități artistice. Doar-doar, să le trecă cu vederea Moșul că n-au ascultat întotdeauna de părinți! La finalul colindelor și al acestui moment festiv, Moș Crăciun a început să împartă darurile și niciun copil n-a rămas neservit. Totuși, ceilalți copiii n-au avut motiv de îngrijorare, Moșul a avut un depozit secret și a împarțit daruri în toată lumea!
Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter