Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au di
spus trimiterea în judecată a inculpatului TOȘA IOAN, primar al comunei Vânători, jud. Mureș, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
- tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor și
- fals material în înscrisuri oficiale.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 6 mai 2009, inculpatul Toșa Ioan a formulat la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (A.P.I.A.) Mureș o „cerere unică de plată” pentru anul 2009 prin care a solicitat acordarea de subvenții pentru suprafața de 158,8 hectare de pășune în condițiile în care a anexat cererii un contract de închiriere lovit de nulitate absolută deoarece fusese încheiat cu încălcarea prevederilor legale în domeniu. Acest contract fusese încheiat între soția inculpatului și Primăria comunei Vânători, județul Mureș, reprezentată chiar de Toșa Ioan, în calitate de primar.
În această modalitate, Toșa Ioan a obținut în mod nelegal suma de 82.633,10 lei.
De asemenea, la data de 10 mai 2010, Toșa Ioan a formulat o nouă cerere, aferentă anului 2010, prin care, în baza aceluiași contract de închiriere nul, a solicitat subvenții pentru aceeași suprafață de teren. În plus, contractul prezentat de inculpat era falsificat deoarece Toșa Ioan l-a semnat atât la poziția „locator” cât și la poziția „locatar”.
Până în prezent, A.P.I.A. Mureș nu a acordat subvenții inculpatului Toșa Ioan pentru campania 2010.
A.P.I.A. nu s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale.
În vederea recuperării prejudiciului creat, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Toșa Ioan.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sighișoara.
Comunicat DNA
Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter