Sighisoara




Ziua Unirii a strâns Sighișoara în horă

01 februarie 2011

 În Sighișoara s-au sărbătorit cu mare fast cei 152 de ani de la Unirea Principatelor Române. Primii care au marcat acest eveniment au fost elevii alături de cadrele didactice.Evenimentele omagiale dedicate zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române de către Alexandru Ioan Cuza au început încă de la orele amiezii, cu modificări ale orarului, făcute pe ultima suta de metri de către administrația publică locală. În acest fel, programul artistic programat pentru miercuri, la ora 12,00 la Biblioteca Municipală „Zaharia Boiu” a fost reprogramat pentru marți, la ora 12.00. Unirea Principatelor Române a fost omagiată printr-o expoziție de carte, dar și prin sceneta: “Moș Ion Roată și Unirea” și evocarea importanței Unirii Principatelor Române din 1859 pentru făurirea României Mari, de către doctor Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie Sighișoara. Desigur, gazda evenimentului, a fost doamna Lucia Țărălungă, directoarea bibliotecii municipale.

Elevii din clasa a VII-a A din cadrul Gimnaziului de Stat Nicolare Iorga au fost protagoniștii scenetei: “Moș Ion Roată și Unirea”, coordonați de către profesoara de istorie, Simina Bleahu. La ora 15.30 a fost dat startul manifestărilor artistice dedicate zilei de 24 ianuarie și organizate de către municipalitate. Un alai de interpreți și dansatori de muzică populară au încins hora unirii în fața Monumentului Latinității, nu înainte de a asculta Intonarea Imnului de Stat și alocuțiunile dedicate sărbătorii de către oficialitățile locale. Spectacolul dedicat Zilei Unirii a fost susținut la Sala de Spectacole Mihai Eminescu de către Fanfara Sighișoara, Ansamblul Folcloric Doina  și Românașul din Albești, Ansamblul Folcloric Târnava Mare din Țopa și Ansamblul Folcloric Plaiuri Ardelene din Sighișoara. Orchestrația muzicală a fost asigurarată de către Nicolae Raț, Alexandru Barabaș și Iosif Barabaș. Evenimentul a reunit și cetățenii sighișoreni cu simț patriotic și pe toți cei care și-au putut permite să rupă din timpul lor pentru o sărbătoare națională, pe care totuși cei mai mulți au petrecut-o prin muncă.

Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter