Sighisoara




Au furat din șantierul magazinului în construcție, iar acum sunt cercetați

01 februarie 2011

Trei sighișoreni au sustras din incinta unui șantier mai multe componente metalice neferoase iar acum sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Suspecții au pătruns în incinta șantierului, tăind gardul împrejmuitor din plasă de sârmă după care au sustras de pe un tambur circa 50 metri liniari de cablu electric din cupru cu o grosime de 7 cm și circa 8 metri liniari de cablu cupru de la stația anti-incendiu a șantierului  cu o grosime de 3,5 cm. Cu ocazia cercetării la fața locului s-a mai constatat că din hala centrală a magazinului în construcție au mai fost sustrase: două robinete frigorifice, două supape de presiune și 5 m liniari de țeavă de cupru cu diametre cuprinse între 2,2 cm și 3,5 cm, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 13.000 lei.

În urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Sighișoara în colaborare cu cei ai Biroului de Ordine Publică Urbană, s-a reușit identificarea suspecților în cazul furtului de componente metalice neferoase – B.I. de 21 ani, L.C. de 43 ani și C.C. de 29 ani, toți din Sighișoara – precum și recuperarea prejudiciului cauzat.

Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter