Sighisoara




Păstrați carnetele de muncă

01 februarie 2011

Angajații sunt sfătuiți de către reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș să își păstreze carnetele de muncă pe suport de hârtie, chiar dacă angajatorul are obligația să înregistreze contractul la ITM în format electronic prin registrul general de evidență. Asta pentru că vechimea în muncă se va proba până în 31 decembrie 2010 cu carnetul de muncă iar după această dată, cu adeverința de la angajator. Din acest an contractul se înregistrează cu o zi înainte de începerea activității, la sediul angajatorului și se transmite în registrul general de evidență. Tot din acest an nu se mai depun la inspectoratele teritoriale de muncă actele privind executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă. Începând cu luna ianuarie 2011 nu se mai efectuează plata comisionului datorat ,0,75% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora inspectoratele teritoriale de muncă le păstrează și le completează carnetele de muncă, respectiv 0,25% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora inspectoratele teritoriale de muncă le prestează serviciile constând în verificarea și certificarea legalității înregistrărilor efectuate de către aceștia.

Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter