Spitalul Municipal Sighișoara este un spital de tip pavilionar, cu 10 corpuri de clădire, unele cu vechimi de peste 100 de ani având un grad de uzură între 60-80%. Unele dintre acestea au fost inundate de două ori în: 1970 și 1975, iar de atunci reparații capitale nu au mai fost efectuate. De data aceasta atât prin fonduri de la Ministerul Sănătății cât și prin Compania Națională de Investiții au fost demarate lucrări la Spitalul municipal. Senatorul Petru Bașa a realizat demersuri pentru obținerea finanțării demersuri în urma cărora Compania Națională de Investiții a demarat o parte din lucrări, demersurile fiind începute de acum mai bine de un an, potrivit senatorului.
Petru Bașa:
„Demersurile au început acum 1 an și ceva de zile și în 2010 s-au concretizat practic pentru că am promis în campania electorală, era vorba de a construi un spital nou sau de-al repara și moderniza pe acesta care este. Un spital nou, așa cum era prevăzut în studiu de fezabilitate se ridica la 1800 de miliarde de lei, deci nu ne putem gândi să construim unul nou, așa că ne-am aplecat spre repararea și modernizarea acestuia. Au venit două sume: de la (CNI) Compania Națională de Investiții pentru un corp de clădire și pentru al doilea au fost aduse fonduri de la Ministerul Sănătății. Se pare că la acel corp de clădire care este finanțat de Ministerul Sănătății se lucrează, pe când pentru celălalt lucrările sunt oprite, fiind vorba de o problemă tehnică.”
Sunt bucuroși de lucrările ce se realizează la Spital atât bolnavii cât și medicii, aceștia din urmă spunând că un act medical trebuie să se desfășoare în condiții corespunzătoare. Potrivit doctorului chirurg Alexandru Strat, director al Spitalului Municipal Sighișoara, actul medical se desfășoară bine chiar și în perioada realizării lucrărilor, acesta spunând că este așteptată încălzirea vremii pentru continuarea lucrărilor.
Alexandru Strat:
„Comparativ cu perioadele trecute nu există scăderi sau diminuări, în ceea ce privește calitatea actului medical, deși după cum vedeți, suntem în reparații. Referitor la ceea ce spunea domnul senator, la corpul B s-a lucrat, s-au făcut lucrări de decopertare, deci treaba a pornit și acolo. Numai că pe lângă problemele tehnice pe care dânsul le-a amintit și care sperăm că se rezolvă mai mult decât repede, constructorii au fost reținuți de vreme și din acest motiv nu se văd rezultate palpabile. În ceea ce privește calitatea actului medical, nu am avut de suferit pentru că toată lumea a înțeles necesitatea reparațiilor care se impun. Între picături, ne organizăm în asemenea măsură încât pacienții noștri să nu aibă de suferit. Bineînțeles, cu timpul, și cu ajutor sunt convins că acestea nu vor fi insurmontabile și că se vor rezolva cât se poate de repede în beneficiul locuitorilor Sighișoarei.”
Potrivit senatorului Bașa, noua reformă din sănătate prevede închiderea unor spitale și comasarea activității în altele iar în acest context realizarea lucrărilor la spital este cu atât mai mult utilă și necesară.
Petru Bașa: „Câteva spitale se vor închide, vor rezista doar câteva, cele care vor prelua și bolnavii de pe o anumită zonă, ceea ce face și mai important demersul de a-l repara. Să nu uităm că are peste 100 de ani, clădirile sunt totuși în bunăstare, noi trebuie să avem grijă în continuare de el. La corpul B, din câte știu s-au făcut subzidiri, s-a lucrat la acoperiș și la centura ce ținea de rezistența clădirii iar în paralel trebuie să se îmbunătățească tot ceea ce înseamnă finisaje.”
Potrivit directorului Spitalului, Alexandru Strat, realizarea acestor lucrări de la bugetul local nu era posibilă dată fiind valoare la care se ridică acestea. Nici bugetul spitalului nu putea susține aceste lucrări.
Alexandru Strat: „Bugetul local nu putea să susțină singur sumele necesare pentru ameliorarea clădirilor și îmbunătățirea confortului hotelier al bolnavilor. În ceea ce privesc veniturile spitalului, aici este o poveste mai lungă, și vă pot spune că nici spitalul nu și-ar fi putut permite lucrări de o asemenea anvergură. Pe prim plan vine ajutorul acordat de Autoritatea Centrală fără de care, ce se vede aici, nu se putea întâmpla și nici măcar nu ne puteam gândi că vom putea ajunge, hai să zicem, că se opresc la acest nivel, că vom avea două corpuri de clădiri, sperăm la standardele europene care se impun în domeniu. Autoritățile locale sunt deschise la a ajuta spitalul dar fără bani este greu. Meritul revine autorităților centrale care n-ar fi știut de noi dacă nu am fi fost susținuți îndeaproape de oameni de aici, din zonă, care au dorit și au finalizat ceea ce au spus, bineînțeles în limita posobilităților pentru că în aceste situație nu este numai Spitalul Municipal Sighișoara și în al doilea rând să nu uităm că România a trecut printr-o situație de criză. Sperăm că prin rezolvarea problemelor macroeconomice să beneficiem în continuare de ajutorul pe care l-am avut până acum iar autoritățile centrale să ne susțină în continuare pentru a termina ceea ce ne-am propus, adică să fie în Sighișoara un spital deosebit, așa cum este și merită sighișorenii și cei din jur.”
Chiar dacă un parlamentar ar putea să fie preocupat doar de problemele legislative, senatorul Bașa spune că parlamentarii unei zone trebuie folosiți la maximum, că el personal încearcă să găsească soluționare la problemele Sighișoarei și ale zonei.
Petru Bașa. „După cum știți în campania electorală am avut niște obiective pe care încerc să le duc la îndeplinire, unul câte unul și pe măsura posibilităților. Să nu uităm că menirea unui parlamentar este ca să transpună în legi ceea ce spun cetățenii. Ceea ce facem noi pentru Sighișoara este pe lângă îndatoririle noastre zilnice și parcursurile noastre la București, voturile și intervențile legislative și celelalte. Îmi aduc aminte că în campania electorală am promis: centură ocolitoare, care după o perioadă de stagnare, acum este pe drumul bun și se lucrează la studiu și proiect. În ceea ce privește spitalul, imediat ce vremea va fi mai bună, vor reîncepe lucrările și sper ca problema tehnică de la corpul B să fie demontată. Decolmatarea albiei Târnavei Mari s-a făcut și se va lucra și în primăvară la ea. În ceea ce privește Grădinița din cartierul Târnava sau 6 Martie, acolo sper să ne înțelegem cu autoritățile locale și să găsim o soluție pentru aceea grădiniță. Toate sunt destul de importante după părerea mea, indiferent că este persoana mea sau alta. Sighișoara are alături un senator și un deputat și eu zic că este o forță parlamentară pentru Sighișoara, deloc de contestat și este bine ca parlamentarii să fie folosiți la maxim pentru că acum, în timpul mandatului putem să încercăm să aducem fonduri și să avem intrări la miniștri care pot să ajute Sighișoara.”
În afara acestor obiective senatorul Petru Bașa împreună cu alt coleg parlamentar, senatorul Corneliu Grosu, au realizat demersuri și pentru construcția unor locuințe de tip ANL.
Petru Bașa: „ Împreună cu senatorul Corneliu Grosu am atras și fonduri pentru construirea locuințelor de tip ANL, lucrările se vor demara anul acesta. Și eu sper să beneficieze cât mai mulți cetățeni de aceste locuințe. Sunt multe lucrări pe care le facem. Probabil unele instituții de presă vor să iasă în față doar cu mesaje negative însă sunt și lucruri pozitive pe care le-am făcut cel puțin personal. Am ajutat Sighișoara și o voi ajuta în continuare în măsura în care o să ne sprjine și autoritățile locale pentru că nu poți face totul de unul singur dacă nu ești în simbioză cu autoritățile locale. Fiind aici la spital mă bucur că cei de la administrația spitalului au receptat pozitiv această inițiativă și sper să iasă lucruri bune. La finalul lucrărilor am să rog câțiva miniștri să vină să vadă ce am făcut și să ne mai finanțeze și pentru celelalte clădiri, așa încât spitalul, cel puțin în cei 4 ani de mandat, să arate la standarde normale pentru cei care vin aici ca pacienți. Ați fost cu toții în spital, știți ce lugubru arată, ce rău, parcă te mai îmbolnăvești o dată când intri aici, tocmai din lipsa posibilităților. Acum știm că prin politica care s-a trasat la nivel de România, se vor atașa patrimoniile de la școli și de la spitale, primăriilor. Acestea nu vor avea fonduri suficiente pentru întreținerea lor, așa încât, orice fonduri atrase sunt binevenite.”
Persoanele internate la Spitalul Municipal Sighișoara spun că și-ar dori ca spitalul să aibă o altă față, să fie reparat și renovat și chiar dacă perioada în care se realizează lucrările este una mai dificilă se bucură că în viitor clădirile spitalului ar putea arăta altfel.
Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter