Crina Mihaela Costea
Nu știm încă ce ne împiedică pe noi, sighișorenii, să întrupăm o comunitate, adică o alcătuire socială de oameni care trăiesc laolaltă îmbinând cu suplețe interesul propriu cu o sumă de obiective care privesc binele și bunăstarea tuturor. Sau, mai mult, un grup alcătuit din persoane care să fie în stare să se protejeze unii pe alții, să-și acorde sprijin la nevoie, să reacționeze atunci când cineva se află în dificultate. Nu reușim să descifrăm acest cod al necomuniunii, nu putem sparge carapacea de plumb a egoismelor în care ne-am închis existența obștească, și să vedem ce ne ține atât de baricadați în noi înșine, incapabili de gesturi care să ne înnobileze, fiecăruia în parte, singura viață pe care o avem de trăit în această lume.
Experiența comunitară a țărilor dezvoltate, la care ne place să ne raportăm când ne văicărim de existența mizerabilă a majorității românilor, arată că bunăstarea este cel mai adesea rezultatul unor bune rânduieli a vieții împreună. Fără să intrăm în detalii, cea mai “rudimentară” logică comunitară se bazează pe raționamentul “trebuie să ajut ca să fiu la rândul meu ajutat dacă ajung la greu”. E un fel de egoism preventiv, care se protejează pe sine prin sprijinul acordat celorlalți. Când o asemenea logică este acceptată de majoritatea membrilor unui corp social, se pun bazele unei solidarități care începe să funcționeze ca o ființă vie, ca un tot unitar. Iar dacă “egoismul preventiv” de care aminteam adineauri este înlocuit de compasiune și iubire, vorbim despre o realizare civică care schimbă la față locul unde se petrece, îl transfigurează.
Drama unei familii
Într-o așezare unde majoritatea oamenilor sunt preocupați doar de ei înșiși și, eventual, de un grup retrâns de persoane alcătuind familia și prietenii, nimeni n-are siguranța zilei de mâine. Vine necazul, impasul, boala și te trezești singur în fața lor. Celorlalți nu le pasă ce ți se întâmplă ci doar respiră ușurați că sunt la adăpost de nenorocirea care te-a lovit pe tine. Nu-i afectează, mulțumiți că sunt teferi, și te privesc cu un amestec de milă și dispreț ce rezultă la întâlnirea dintre aroganță și imbecilitate. Oamenii obișnuiți te ignoră din obișnuință iar bogații te refuză pentru că au de strâns avere pentru o viață de cel puțin un mileniu pe acest pământ. Ești doar tu cu necazul tău, pradă disperării, zdrobit de angoasa neputinței. Afli, consternat, că pentru ceilalți nu exiști și că existența ta nu face doi bani în fața nimănui.
Ceva asemănător a trăit o tânără familie din Sighișoara, alcătuită din soț, soție și o fetiță de doi anișori, confruntată cu un necaz dintre cele pe care nu le dorești nici celui mai aprig dușman. Foarte pe scurt, povestea lor e următoarea: într-o zi de decembrie 2009 fetița se îmbolnăvește de ceea ce părea o banală răceală (“roșu în gât” cum i se spune în popor), care de fapt era o infecție mult mai gravă. Diagnosticul și tratamentul necorespunzător agravează situația sănătății fetiței, care ajunge la Tîrgu-Mureș cu ambulanța, urmează multe zile în care se zbate între viață și moarte, inclusiv stop cardio-respirator. În urma acestor complicații, fetița este diagnosticată cu tetrapareză spastică asimetrică, o afecțiune foarte gravă din soiul celor care pot nenoroci pe viață. În fine, alți doctori și recomandări de terapii recuperatoare și o speranță: o clinică din Ucraina unde fetița se poate trata dar tratamentul costă 40 000 de euro cel puțin. În acel moment familia de care vorbim cere ajutorul comunității, iar comunitatea strălucește prin absență. Nu există sau nu vrea să se manifeste ca atare? Nu știm. Ceea ce știm este faptul că după mai multe luni de bătut la uși de oameni potenți financiar, cerut sprijin pe străzi, internet etc. doar puțini au reacționat. Cei mai mulți, printre care și personaje de pe la noi care-și afișează cu nonșalanță prosperitatea, au trecut netulburați pe alături, preferând să-și savureze în tihnă bucuria de a nu avea necazuri semnificative. Doar o mică parte din suma necesară s-a putut strânge iar planurile legate de terapia din Ucraina au fost abandonate. Un eșec al unei familii? Nu! Un eșec al unei comunități lipsă, ce ne dezvăluie cât de tare ne pasă unii de alții, cât ne doare suferința celui de lângă noi și, cel mai important, ne arată cine și ce suntem cu adevărat.
În loc de concluzie
O socoteală simplă ne arată că o populație de cel puțin 30 000 de locuitori poate ajuta fără dificultăți cazuri disperate, cum este cel arătat mai sus. E suficient să economisim fiecare un singur euro pe lună, să renunțăm la o foarte măruntă plăcere pentru a alina o durere a cuiva care trăiește aici, în Sighișoara, alături de noi. Nu trebuie să-și vândă cineva averea pentru a ajuta. E suficientă o mică economie, atât de măruntă dacă o comparăm cu sumele pe care le plătim pe tot felul de prostii pe care nu le mai enumerăm aici din cauza numărului lor mult prea mare. Nu e greu să fim o comunitate, adică să avem grijă unii de alții, atâta cât putem. Și putem, chiar și în cel mai simplu mod, după cum am arătat mai sus.
În încheiere, dorim să amintim că încă fetița Crina Mihaela Costea, foarte tânăra sighișoreancă al cărei caz l-am descris pe scurt, are încă nevoie de sprijinul nostru, al comunității, pentru a se face sănătoasă și aptă, când va fi mare, pentru a-i ajuta pe alții. Cititorilor acestui text care vor să trăiască într-o comunitate le comunicăm mai jos cum pot să pună umărul. Celorlalți, nu le mai comunicăm nimic.
Florin Chiorean
Notă: Puțin mai jos o să găsiți două conturi deschise la Banca Transilvania, Agenția Sighișoara. Primul e pentru lei iar al doilea pentru euro.
IBAN RON : RO 12 BTRL 027 012 01 C 33 229 XX
IBAN EURO : RO 84 BTRL 027 042 01 C 33 229 XX
Sursã: Jurnalul Sighisoara Reporter
