Gimnaziul de stat Victor Jinga propus drept Eco-școală17 mai 2011

Săptămâna trecută a avut loc evaluarea Gimnaziului de stat Victor Jinga în scopul acordării Steagului verde și a titlului de Eco-școală. Reprezentanții Centrului Carpato Danubian de Geoecologie au analizat toate proiectele de mediu implementate de elevii gimnaziului pe parcursul ultimilor ani, iar la finalul evaluării au întocmit un proces verbal prin care se recomandă unitatea școlară pentru primirea calității de Eco-școală, dar și a simbolului Steagul Verde. În termen de 30 de zile se analizează activitatea gimnaziului și apoi se transmite răspuns în scris în ceea ce privește decizia de acordare a statutului de Eco-școală și a simbolului Steagul Verde. Eco-școala este un program internațional ce a pornit de la ideea implicării elevilor în rezolvarea problemelor locale de mediu, proiectat să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a elevilor privind problemele de mediu prin acțiuni concrete în cadrul școlii și comunității. Eco-Schools este un program pentru managementul mediului și certificarea școlilor care-l implementează, coordonat la nivel internațional de Fundația de Educație pentru Mediul Înconjurător (FEE), ce reunește 68 de organizații din 58 de țări, care acționează la nivel național în domeniul educației pentru o dezvoltare durabilă. Dintre acestea, în anul 2010, 48 de țări au implementat Programul mondial ECO-școala. Pe plan mondial, Programul este susținut de Uniunea Europeană și UNEP (Programul Națiunilor Unite pentru Mediu). Programul Eco-școala a debutat pe mapamond ca program-pilot, în anul 1994, pornind de la necesitatea implicării tinerilor în găsirea de soluții la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local. Astăzi participă 32 156 școli din lume, din care 9 898 dețin Certificat de Ecoșcoală și Steagul Verde. Un număr de 9 125 460 de copiii și tineri, 628 005 de cadre didactice și 5 013 de autorități locale dezvoltă acest program în lumea întreagă. În România, Programul Eco-școala a debutat în anul 1999 cu doar 5 școli pilot, ajungându-se în 2009 la 424 de unități școlare, sub coordonarea Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, în calitate de membru cu drepturi depline al FEE. De-a lungul timpului, circa 600 de unități școlare (grădinițe, școli generale, licee, colegii, grupuri școlare, școli speciale, cluburi sau palate ale copiilor) din România au derulat programul, la finalul anului școlar 2009/2010 fiind active un număr de 381. Obținerea Steagului Verde asigură titlul de Eco-școală. Odată obținut, Steagul Verde poate fi arborat numai timp de 2 ani (cu condiția ca unitatea școlară să se reînscrie în program în fiecare din cei doi ani), după care școala poate solicita reluarea procedurii de evaluare pentru reactualizarea titlului obținut sau poate renunța la program.
Anca Maria Radu
| |