Sighisoara




Atentie ! Se ridică rablele din Sighișoara!

17 mai 2011

            Agenții Poliției Locale Sighișoara au fost împuterniciți să ridice automobilele abandonate de pe raza municipiului. Chiar dacă procesul de curățenie și ordine în municipiu este anevoios, în ceea ce privește parcarea automobilelor abandonate sau uzate, pe spațiul public, în conformitate cu prevederile legii nr. 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale acestea vor fi ridicate prin grija Poliției Locale Sighișoara, și vor fi repoziționate ulterior, cel mai probabil în spațiul de la Sere și Spații Verzi. Sighișorenii care au această problemă pe suflet și vor să depună sesizări privind existența vehiculelor abandonate sau fără stăpân, o vor face în scris la Primăria Municipiului Sighișoara sau telefonic la numerele de telefon ale Poliției Locale Sighișoara: 0265/770440 sau 0760/238285.

Dorothea Sabina Dâlbea