Persoanele fizice autorizate vor putea face angajări25 mai 2011

Persoanele fizice autorizate vor putea face angajări, conform unui proiect prin care Guvernul își propune să modifice legislația în vigoare. Conform acestui proiect, „persoana fizică autorizată își poate desfășura activitatea individual și independent sau poate angaja, în calitate de angajator, terțe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă”. Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) și ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (AJOFM) susțin că modificarea ar produce creșterea numărului de contracte de muncă. Dacă modificarea va intra în vigoare PFA-urile se vor apropia de SRL-uri, doar cu birocrație mai puțină.
Anca Maria Radu - JSR
| |