Sighisoara




Andrea Gașparik, director medical al Spitalului Municipal Sighișoara

6 mai 2011

             Noul director medical al Spitalului Municipiului Sighișoara a fost prezent joi, 26 mai, 2011, în ședința de Consiliu Local Sighișoara. Spitalul, în calitate de instituție subordonată Administrației Publice Locale, respectiv Primăriei Municipiului Sighișoara, a înaintat consilierilor locali 3 proiecte de hotărâre, primul privind casarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar din evidențele Spitalului Municipal Sighișoara, al doilea privind aprobarea statului de funcții și a organigramei Spitalului Municipal Sighișoara iar ultimul privind procentul din valoarea totală estimată cu care autoritatea administrației publice locale se angajează să participe în anul 2011 la cofinanțarea cheltuielilor de investiții - dotare cu aparatură medicală - pentru Spitalul Municipal Sighișoara. La acest subiect consilierii au aprobat în unanimitate, alocarea sumei de 17.820 lei, o sumă mai mică procentual față de prima estimare, așa după cum a declarat Andrea Gașparik, noul director medical al Spitalului Municipal Sighișoara. Proiectul a fost susținut de către cei 15 consilieri prezenți în sală la numărarea votului.

Dorothea Sabina Dâlbea - JSR