Sighisoara




Omagiu eroilor martiri

13 iun 2011

             Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului au fost sărbătorite joi 2 iunie atât în Sighișoara cât și în comuna Daneș. La Daneș Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului a fost sărbătorită conform tradiției pe parcursul

întregii zile, manifestările constituindu-se într-o adevărată sărbătoare câmpenească.
Marcarea acestei zile a început în Daneș la ora 11 când în fața Primăriei invitați, oficialități, locuitori ai comunei s-au adunat pentru o scurtă slujbă de pomenire a eroilor martiri. De la Troița din fața Primăriei alaiul s-a îndreptat către Troița din parcul central unde au avut loc depuneri de coroane pentru eroii ce s-au jertfit pentru identitatea națională a poporului român. Au depus coroane de flori reprezentanți ai Primăriei însoțiți de către primarul localității Mosora Nicolae, precum și senatorul Bașa Petru. Manifestările au continuat la Daneș până spre seară, pe scenă urcând Veta Biriș, Marius Ciprian Pop, Nelu Șoptereanu, Grupul Folcloric de bărbați „Stejarul”, Grupul folcloric de femei “Flori de nalbă”. Tot cu această ocazie copiii din Daneș au prezentat și o gală demonstrativă de box.
În Sighișoara Ziua Eroilor, Ziua Înălțării Domnului, a fost marcată la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din municipiu începând cu ora 12.00 . Ceremonia a cuprins o slujbă religioasă de Te Deum, alocuțiuni susținute de comandantul Unității Militare Lt. col. Viorel Bălăceanu, de către senatorul Bașa Petru și primarul Dorin Dăneșan. S-au depus coroane de flori pentru a omagia memoria eroilor martiri iar manifestarea s-a încheiat cu un recital al Fanfarei Sighișoara.
Anca Maria Radu - JSR