Formarea Bisericilor Fortificate Săsești din Transilvania
Contextul Istoric
Sașii s-au stabilit în Transilvania de la jumătatea secolului XII, pentru a dezvolta și apăra acest teritoriu. Pentru a atrage cât mai mulți coloniști le-au fost acordate drepturi speciale, care au fost menționate pentru prima dată, în 1224 într-o cartă a Regelui Andras al II-lea al Ungariei.
Acest document numit Andreanum a fost reconfirmat de-a lungul istoriei.
Pe această bază avantajoasă sașii tansilvăneni au clădit un sistem autonom de administrare, care în 1486 a fost desființat odată cu înființarea așa numitei Universități a Națiunilor. Deși dezvoltarea a fost rapidă și consolidarea internă a fost solidă, acest sistem de apărare s-a dovedit a fi insuficient. Cele două atacuri ale mongolilor din 1241 și 1285 au distrus Estul Europei și părți ale Europei Centrale. Aceste experiențe i-au determinat pe sași, după un nou val de colonizare, să pună pe picioare un nou sistem de apărare. Orașele s-au transformat în fortificații inexpugnabile, iar satele au început să își fortifice bisericiile, pentru a putea ține piept atacurilor dușmane.
După ce amenințarea mongolă s-a diminuat, țara a început să prospere. Prosperitatea și avântul de dezvoltare au fost însă întrerupte pe la sfârșitul secolului XIV, când a apărut o nouă amenințare din Sud, cea a turcilor, o amenințare care a durat peste 3 secole. În această situație, fortificațiile orașelor și a bisericilor fortificate din sate au fost cele care au ținut piept atacurilor războinice, care an de an au jefuit țara și au decimat populația. Fără aceste fortificații populația cu siguranță ar fi dispărut. În acest context fortificațiile au fost extinse și adaptate progresiv pentru a corespunde și din punct de vedere militar.
Situația cea mai dramatică a fost în 1526, când regatul maghiar s-a destrămat și a fost dezbinat de următoarele războaie pentru ocuparea tronului, ca urmare a căderii regelui în bătălia de la Mohacs. În cele din urmă Ungaria a fost împărțită în trei și Transilvania a fost, timp de 150 de ani, un principat independent sub suveranitate turcească. Situații similare războaielor civile și raidurile turcești au devastat țara. Din nou fortificațiile și bisericile fortificate au adăpostit sașii.
Secolul XVII a fost și el marcat de mișcări militare și conflicte interne. De cele mai multe ori bisericile
fortificate săsești au fost ultimul loc de refugiu. După eșecul turcilor de a asedia Viena în 1683, aceștia au fost împinți înapoi și din anul 1699 Transilvania a căzut pe mâna habsburgilor.
Pentru o ultimă dată fortificațiile își confirmă importanța pentru sașii transilvăneni în anul 1703, când a izbucnit al doilea război al curuților, care a indus din nou haos și teroare în țară. Acest război s-a încheiat în 1711 cu Pacea de la Satu Mare, când războiul nu a mai putut fi continuat, întreaga țară fiind epuizată. Doar din acest moment începe o perioadă mai lungă perioadă de pace, habsburgii preluând însă o țară devastată, pentru a cărei recuperare a fost necesar mult timp. Cu toate acestea, bisericile fortificate au servit scopului pentru care au fost construite. Deși în prezent nu mai au nicio semnificație militară, ele au fost păstrate de-a lungul anilor de către urmașii constructorilor, devenind o trăsătură definitorie a culturii săsești. Acestor circumstanțe datorăm conservarea acestui ansamblu de biserici fortificate, unic în Europa.
Dr. Karl Scheerer - Vicepreședinte al FDGR Sighișoara
