Așa cum prevedeam încă la începutul anilor 2000, atunci când Mureșan evolua încă la „Dealu Mare” Sighișoara,in campionatul județean, el a ajuns un component de bază în naționala României, gratie seriozității și a talentului său. Dublu campion național și dublu câștigător al Cupei României, sighișoreanul Gabi Mureșan a ajuns să fie unul din cei mai apreciați fotbaliști români din campionatul intern. El a ajuns deplin la maturitatea fotbalistică și poate constitui baza de construcție a noi echipe naționale, care să atace calificarea la mondialul din 2014 din Brazilia. Dar până atunci noi mai sperăm ca grație unor evoluții remarcabile să remontăm handicapul punctelor din preliminariile actuale, ale Campionatului European și finalmente să ne calificăm . Greu dar nu imposibil. Primul pas a fost făcut vineri în Giulești, când grație unui joc remarcabil să surclasăm Bosnia, principala candidata la locul doi, în grupă, cu scorul de 3-0!Lupta rămânând deschisă pentru locul secund, între Bosnia, Belarus, Albania și România. Primul loc se pare că este arvunit de marea favorită, Franța care conduce detașat în clasamentul seriei noastre. Dar până la emoțiile calificărilor din septembrie, în această săptămână vom da piept într-un meci amical , multiplei campioane mondiale Brazilia, de la care cu această ocazie
se va retrage, „fenomenalul Ronaldo”, fotbalist ce a revoluționat cu tehnica sa in viteză fotbalul din ultimii 15 ani. Tot în periplul sud-american Muri si compania, (dar fără antrenorul Răzvan Lucescu, care și-a dat demisia!) duminică vom întâlni Paraguay, o altă echipă , care se pregătește și ea pentru Copa America ce se va desfășura în luna Iulie în Argentina. Vara fierbinte (atât la propriu cât și la figurat) se va încheia tot în compania unei superputeri fotbalistice sud-americane. Pe 10 august se va inaugura la București noul stadion Național, printr-un meci împotriva Argentinei lui Messi. Să sperăm ca aceste jocuri să fie de bun augur atât pentru noul antrenor (care se pare că va fi... Hagi) cât și pentru tineri fotbaliști români, în perspectiva dificilelor întâlniri din toamnă cu Franța, acasă, Belarus, acasă și Albania în deplasare.
(Alex O) - JSR