Gimnaziul de Stat „Zaharia Boiu” din Sighișoara a aniversat împlinirea a 15 ani de la inaugurare, în cadrul sălii de Spectacole Mihai Eminescu. Evenimentul festiv a reunit sute de elevi și părinți, cadre didactice și prieteni ai gimnaziului. La ora 17.00, sala Mihai Eminescu a devenit neîncăpătoare și mulți din oaspeți au asistat la eveniment în picioare. Programul festiv a început prin intonarea Imnului național, întreaga audiență a adus omagiul cuvenit momentului. Profesoara Mariana Tămaș, director al Gimnaziului de Stat Zaharia Boiu din municipiul Sighișoara a dat citire mesajului de susținere și felicitări din partea senatorului Petru Bașa, adresate printr-o scrisoare deschisă:
„Stimată doamnă director, onorat corp profesoral, stimați părinți, dragi elevi, la ceas aniversar am prilejul de a vă transmite sincere felicitări alăturate respectului pe care vi-l port. Aș fi dorit să fiu prezent la acest eveniment, să vă transmit prin viu grai gândurile mele. Chiar dacă activitatea parlamentara nu mi-a permis să fiu prezent în Sighișoara mă simt onorat să vă pot transmite gândurile mele. Aniversarea, a 15 ani de funcționare a Gimnaziului de stat „Zaharia Boiu” reprezintă un eveniment de mare importanță în tradiția educației, culturii și civilizației Sighișoarei, un eveniment festiv pentru noi toți. Drumul spre majorat al școlii a înregistrat o serie de evenimente notabile pentru care vă felicit. Consider că acest moment aniversar la care a ajuns școala reprezintă și o recunoaștere a eforturilor și meritelor obținute în pregătirea elevilor pentru viață și formarea competențelor profesionale necesare afirmării individuale și integrării socio-economice. Încrustarea pe răbojul vremii a celui de al 15-lea an de existență al gimnaziului îmi oferă fericitul prilej de adresa cele mai sincere cuvinte de laudă zecilor de profesori, din trecut și de azi, care prin strădania lor au luminat și luminează calea vieții, pentru mii de elevi sighișoreni, cărora le-au oferit posibilitatea de a deveni oameni de caracter, prețuiți și respectați în viața socială. „Nu zidurile fac o școală ci spiritul ce domnește într-însa”, spunea Ferdinand I iar această afirmație devenită maximă este cu atât mai realistă cu cât cel puțin tangențial iei contact cu spiritul și atmosfera din interiorul Gimnaziului de Stat „Zaharia Boiu”. Astfel, cu drag îmi amintesc atât anii de studiu ai fiului meu la această școala cât și acțiunile desfășurate împreună, momentele aniversare pentru a căror reușită am colaborat, acel spirit și acea unitate ce caracterizează actorii implicați în viața acestei școli. Curajul, dorința de cunoaștere a elevilor, clădite pe experiența și valoarea profesorilor, pe suportul părinților, au făcut din Gimnaziul de stat „Zaharia Boiu” o instituție ce-și merită locul de frunte câștigat în rândul instituțiilor de învățământ sighișorene, iar pentru acest fapt vă felicit din suflet. La ceas de bilanț, să dăm trecutului ce este al lui, împliniri, dorințe, nostalgii, și, în același timp să deschidem porțile viitorului cu tot ce înseamnă el. Felicitări corpului profesoral pentru harul și darul dovedite în activitatea desfășurată. Felicitări părinților care susțin pârghia educațională: profesor-elev-părinte și nu în ultimul rând felicitări elevilor pentru a căror desăvârșire personală sunt depuse toate aceste eforturi și care prin rezultatele lor încununează cu lauri de apreciere acțiunile adulților. Tuturor vă transmit: La mulți ani!, putere de muncă, sănătate și împliniri personale.
Primele momente au fost dedicate decernării de diplome pentru elevii gimnaziului care au obținut rezultate meritorii în activitatea educativă, curriculară sau extracurriculară. Emoțiile i-au năpădit pe toți, dar mai ales pe dascălii care și-au adus aminte de prima zi de la inaugurarea Gimnaziului de Stat Zaharia Boiu din cartierul Târnava. Cadrele didactice prezente și-au adus aminte cum au clădit an de an renumele instituției, generație după generație și cum, după 15 ani din viață lor pot sărbători 15 ani de la inaugurarea instituției în care își desfășoară activitatea, unde și-au găsit o a doua casă. Învățătoarea Stela Moldovan, copleșită de emoția sărbătorii și-a găsit cu greu cuvintele care să exprime ce înseamnă 15 ani de catedră într-un gimnaziu, alături de care a fost de la inaugurare. Programul artistic a marcat într-adevăr 15 ani de experiență în activitatea educațională. Cadrele didactice organizatoare au pregătit momente vesele, așa ca sărbătoarea să fie deplină! Corul Școlii, coordonat de profesoara Anda Moldovan a reușit să aducă zâmbete și ecouri din sală, au urmat multe momente artistice pregătite de învățătoarele: Edith Duță, Stela Moldovan, Maria Fiordean, la care s-au alăturat eforturile cadrelor didactice ale ciclului gimnazial. Elevii au cântat, au dansat cu emoție și bucurie dansuri populare, coordonați de profesorul Zaharie Stroian iar elevii cu aptitudini muzicale, așa cum este și Ștefania Pârlea au urcat de asemenea pe scenă. Până la urmă, fiecare clasă de elevi și-a dat concursul pentru organizarea acestei sărbători, un eveniment care a rămas cu siguranță în istoria Gimnaziul de Stat Zaharia Boiu din Sighișoara. Marți, 13 iunie, elevii Gimnaziului de Stat Zaharia Boiu au fost premiați pentru activitățile sportive dedicate Zilelor Școlii, în perioada: 11-19 mai. Probele sportive desfășurate la Stadionul Nou au fost: alergare de viteză, alergare de rezistență, săritură în lungime cu elan și aruncarea mingii de oină. Și-au dat concursul pentru organizarea și jurizarea acestor probe, cadrele didactice: Monica Purenciu, Doina Avram, Ioan Bucur și Mircea Hetrea.
Dorothea Sabina Dâlbea – JSR