Elevii ar putea fi testați dacă se droghează sau nu20 iun 2011

Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Educației supus spre dezbatere publică, elevii care se droghează, beau sau au boli cu transmitere sexuală vor putea fi depistați, în urma unor teste efectuate în cabinetele școlare Proiectul prevede evaluarea obligatorie a stării de sănătate a elevilor, indiferent că învață în școli de stat sau în cele particulare. Ministerul Educației a alcătuit chiar și o listă amănunțită cu medicamentele care trebuie să intre în dotarea cabinetelor școlare, pentru a trata problemele elevilor.
Anca Maria Radu – JSR
| |